Proiectele de acte normative din domeniul energiei în atenția Guvernului și în această săptămână

Publicat de Rotar Mirela, 9 noiembrie 2026, 07:54
Guvernul va continua şi săptămâna aceasta să se ocupe de proiectele de acte normative din domeniul energiei, în contextul în care populaţia şi economia trebuie să se pregătească pentru iarnă.
De asemenea, la finalul săptămânii premierul aşteaptă primele propuneri concrete de reducere a cheltuielilor bugetare pe care să i le prezinte miniştrii.
Premierul Luca Niculescu este posibil să primească din partea ministrului Energiei, Dumitru Chiseliţă, un raport pe baza căruia Executivul să adopte măsuri care să pună mai bine în valoare producţia naţională de energie. Aceste măsuri sunt necesare în condiţiile în care investitorii de la noi şi cetăţenii se confruntă cu preţuri mari în acest domeniu.
Ministerele Energiei, Finanţelor şi cel al Fondurilor Europene vor continua discuţiile dedicate unor programe care să-i sprijine pe consumatorii vulnerabili în faţa creşterii preţurilor la energie.
Ministrul de resort Dumitru Chiseliţă a precizat că cel mai important lucru este acela de a se identifica consumatorii vulnerabili pentru că aceştia şi nu alţii să primească ajutorul de la stat. De asemenea, premierul aşteaptă primele propuneri concrete de reducere a cheltuierilor bugetare. El a cerut miniştrilor săi să-i prezinte propuneri prin care cheltuierile statului să fie cât mai bine chibzuite.
Sursa: Radio România Actualități



