Proiectul ecologic „Dealurile Târnavelor” a fost promovat în Germania .
Publicat de radiomures, 23 august 2010, 00:00
Asociaţia Grupul de Acţiune Locală (GAL) Dealurile Târnavelor a finalizat implementarea proiectului „Strategia de dezvoltare durabilă a GAL-ului Dealurile Târnavelor”, care a inclus schimburi de experienţă cu două teritorii LEADER din Germania: GAL Pădurea Neagră Sud şi GAL Pădurea Neagră Centru”.Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi conţine măsurile adaptate priorităţilor din teritoriu, respectiv creşterea competivităţii sectoarelor agricol şi forestier, îmbunătăţirii mediului şi a spaţiului rural, creşterii calităţii vieţii şi diversificării activităţilor economice din zonă.
Planul de Dezvoltare Locală va fi depus la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în cadrul sesiunii deschisă în perioada 1 septembrie – 29 octombrie 2010.
Valeriu Russu