Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Radio România Cultural, pe 1 Decembrie – abordare fără politică

Radio România Mureș

Publicat de Stan Lucian, 27 noiembrie 2024, 16:39

Programul special al Radio România Cultural, dedicat Zilei Naționale, poate fi o alternativă solidă și o alegere rafinată pentru cei care preferă să se raporteze într-un mod mai puțin festivist la patriotism, să reflecteze la valorile naționale, la felul în care conviețuim cu compatrioții noștri, la modul în care privim istoria și modernitatea sau la ce alegeri facem pe tot parcursul vieții noastre și de ce sunt ele determinate.

Un bun punct de pornire este ediția specială a emisiunii În mintea ta. De la ora 9:00 veți putea asculta un interviu cu celebrul psiholog și profesor universitar Daniel David, realizat de psihoterapeutul Ana Predescu.

„Românii diferiți se raportează, evident, diferit la 1 Decembrie. Pentru unii nu este o zi specială, nu se raportează la ea în mod deosebit sau se raportează în sensul că onorează sărbătoarea națională, dar nu fac mare caz din acest lucru, într-o manieră modernă. Alții încearcă să folosească această zi pentru a-și împinge în față o agendă proprie, personală, adesea politică. (…) Cred că este important să înțelegem că Ziua Națională este un simbol care trebuie să unească societatea noastră, trebuie să unească românii și că este bine să ne exprimăm patriotismul, dar într-o variantă modernă, adică să ne batem pentru drepturile noastre, dar în același timp să ne amintim că și alții au drepturi (…) și să ne amintim să fim patrioți, nu doar în data de 1 Decembrie, ci pe tot parcursul anului”, spune Daniel David.

Emisiunea Cu minte de Duminică, realizată de Andreea Ionescu, de la ora 10:00, va cuprinde, de asemenea, intervenții speciale dedicate acestei zile. Academicianul Ioan Aurel Pop va vorbi despre Istoria ilustrată a românilor pentru tineri. Vor mai fi interviuri și relatări despre istoria paradei militare pe teritoriul României, apoi vom afla cum este simțită Ziua Națională de românii din străinătate, prin vocea reputatei scriitoare Ada D’Albon. De asemenea, va fi invitat conferențiarul dr. Ioan Vasinca, nepotul primului prefect român de Hunedoara.

Istoricul britanic Dennis Deletant și criticul literar Paul Cernat sunt invitații Revistei literare radio (ora 12:00-13:00), realizate de Anca Mateescu și Georgeta Drăghici.

Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați cercetători ai istoriei României, autor al unor cărți esențiale pentru cunoașterea și înțelegerea istoriei noastre contemporane, a publicat recent o nouă sinteză a perioadei interbelice, bazată pe materiale inedite din arhivele britanice.

De ce perioada interbelică este „adesea văzută de mulți români, inclusiv de istorici, în mod nerealist”? „Mulți istorici români erau încă sub influența naționalismului din perioada comunistă, când se vedeau numai bunele aspecte ale creării României Mariˮ, e de părere Dennis Deletant, ignorându-se, însă, dificultățile și obstacolele întâmpinate după Unirea de la 1918. „Când am spus că perioada interbelică este văzută nerealist, am folosit acest termen, gândindu-mă și că nu se acordă destulă atenție, după mine, anumitor opere literare scrise atunci.”, spune istoricul.

Criticul Paul Cernat vorbește despre scriitorii prinși de elanul Marii Uniri, în scrierile lor, dar și în participarea la acel moment unic.

Primul Război Mondial a avut mulți soldați din rândul scriitorilor, iar la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia au participat scriitori, însuflețiți de perspectiva unirii tuturor românilor, cum a fost, de exemplu, Lucian Blaga, student pe atunci. Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Alexandru Vlahuță, George Topîrceanu s-au aflat printre acei scriitori care au trăit evenimentele din preajma anului 1918 cu mare intensitate.

Concertul de prânz dedicat Zilei Naționale (ora 13:00-14:00) va cuprinde înregistrări memorabile, cu interpreți și dirijori din pleiada de aur a muzicii românești, selectate de Cristian Marica. Îi veți asculta pe pianiștii Radu Lupu, Valentin Gheorghiu, pe violonistul Ion Voicu și pe violoncelistul Andrei Ioniță, câștigătorul premiului Ceaikovski în 2015, cu câteva opusuri îndrăgite de ascultătorii de toate vârstele, compuse de Johannes Brahms, Serghei Rahmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski sau Robert Schumann.

Celebra compoziție Valurile Dunării (Iosif Ivanovici – Sergiu Sarchizov) va fi interpretată de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal. Nu va lipsi celebra temă a emisiunii Teleenciclopedia, pianistul Dan Grigore fiind solistul Momentului muzical pentru pian și orchestră de Nicolae Kirculescu, interpretat împreună cu Orchestra Națională Radio, dirijată de Iosif Conta.

Prima femeie comandant de pluton care a trecut pe sub Arcul de Triumf, căpitanul Isabela Ecaterina Diaconu, este invitată la Născut în România, la ora 16:00. Ea a fost și prima la garda port-drapel și prima femeie din Garda de Onoare la misiuni internaționale de reprezentare. A fost model, pentru partea de ținută, al sculptorului care a realizat statuia Ecaterinei Teodoroiu, a cărei uniformă a îmbrăcat-o de două ori. Face parte din Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul care poate fi considerată vârful de lance al imaginii armatei române. Uniforma de gală purtată de Isabela Ecaterina Diaconu încorporează, simbolic, sângele predecesorilor din anii Războiului de Independență și ai celor două războaie mondiale.

Amănunte, pe www.radioromaniacultural.ro.

Sursa: Serviciul Comunicare și Relații Publice SRR

Siguranța minorilor în mediul digital – temă prioritară și la Antena Satelor în cadrul campaniei Radio România „Stai sigur pe net”
Radio România joi, 18 iunie 2026, 11:10

Siguranța minorilor în mediul digital – temă prioritară și la Antena Satelor în cadrul campaniei Radio România „Stai sigur pe net”

Radio România, prin postul Antena Satelor, continuă demersurile de informare publică în cadrul campaniei naționale „Stai sigur pe net”,...

Siguranța minorilor în mediul digital – temă prioritară și la Antena Satelor în cadrul campaniei Radio România „Stai sigur pe net”
Simona Bondoc în Luna sângerie şi vocea care aşteaptă, la TNR
Radio România miercuri, 17 iunie 2026, 14:50

Simona Bondoc în Luna sângerie şi vocea care aşteaptă, la TNR

Vineri, 19 iunie, de la ora 22:00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră Luna sângerie şi vocea...

Simona Bondoc în Luna sângerie şi vocea care aşteaptă, la TNR
100% Rahmaninov – concert de închidere a stagiunii la Sala Radio
Radio România marți, 16 iunie 2026, 12:04

100% Rahmaninov – concert de închidere a stagiunii la Sala Radio

Stagiunea 2025–2026 de la Sala Radio se încheie vineri, 19 iunie (ora 19:00), cu un concert-eveniment susținut de Orchestra Națională...

100% Rahmaninov – concert de închidere a stagiunii la Sala Radio
One Voice! – Anita Petruescu și Big Band-ul Radio România
Radio România marți, 16 iunie 2026, 08:15

One Voice! – Anita Petruescu și Big Band-ul Radio România

Ultima întâlnire din această stagiune cu Big Band-ul Radio România are loc joi, 18 iunie, de la ora 19:00, la Sala Radio. Sub bagheta...

One Voice! – Anita Petruescu și Big Band-ul Radio România
Radio România marți, 16 iunie 2026, 08:02

București FM, în mijlocul comunității la „Parada Micilor Bicicliști – West Side Kids Race”

București FM a fost prezent la „Parada Micilor Bicicliști – West Side Kids Race”, eveniment sportiv dedicat copiilor și familiilor,...

București FM, în mijlocul comunității la „Parada Micilor Bicicliști – West Side Kids Race”
Radio România luni, 15 iunie 2026, 10:42

 Dirijorul britanic Jonathan Bloxham și clarinetistul spaniol Pablo Barragán închid stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

Orchestra de Cameră Radio își încheie stagiunea miercuri, 17 iunie 2026 (de la ora 19:00), la Sala Radio, cu un concert elegant, construit...

 Dirijorul britanic Jonathan Bloxham și clarinetistul spaniol Pablo Barragán închid stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
Radio România vineri, 12 iunie 2026, 13:50

Dirijorul britanic Jonathan Bloxham și clarinetistul spaniol Pablo Barragán închid stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

Orchestra de Cameră Radio își încheie stagiunea miercuri, 17 iunie 2026 (de la ora 19:00), la Sala Radio, cu un concert elegant, construit...

Dirijorul britanic Jonathan Bloxham și clarinetistul spaniol Pablo Barragán închid stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
Radio România miercuri, 10 iunie 2026, 16:35

Premieră-eveniment la Teatrul Național Radiofonic: „Ce dacă” de Alexander Hausvater

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, joi, 11 iunie 2026, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, un spectacol eveniment:...

Premieră-eveniment la Teatrul Național Radiofonic: „Ce dacă” de Alexander Hausvater