Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Rapel la Maratonul vaccinării de la UMFST Tg. Mureș

Umfst vaccineaza

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 iunie 2021, 12:07

Acțiunea este programată în perioada 4-6 iunie, fiind așteptate cele peste 7.500 de persoane vaccinate la primul maraton organizat de universitate la jumătatea lunii mai.

Au fost însă comandate mai multe doze, dacă vor exista și alți doritori, a precizat pentru Radio Tg.Mureș rectorul UMFST, Leonard Azamfirei:

Practic, le așteptăm la această a doua ediție a maratonului, pe cele 7504 persoane care au fost vaccinate în primă ediție, dar în egală măsură îi așteptăm și pe cei care vor să se vaccineze pentru prima doză, în aceeași locație, de la Facultatea de Farmacie din UMFST Tg. Mureș. Noi am comandat la DSP 8000, însă dacă vom vedea că dinamica este mai mare decât am estimat-o în primele zile, vom putea suplimenta fără nicio problem, atât cât este necesar.

Vaccinarea la acest maraton se va face non-stop, de vineri, de la ora 8:00, până luni, la ora 8:00, la sediul Facultății de Farmacie din cadrul UMFST din str. Gheorghe Marinescu, nr. 38, iar vaccinul folosit va fi cel produs de compania Pfizer BioNTech.

Valeriu Russu

Crește numărul virozelor în Brașov
Sănătate joi, 29 octombrie 2026, 13:02

Crește numărul virozelor în Brașov

Medicii de familie din județul Brașov au înregistrat, săptămâna trecută, o creștere cu 17% a numărului infecțiilor respiratorii față de...

Crește numărul virozelor în Brașov
Ministerul Sănătăţii pregăteşte un proiect pentru prevenirea şi tratarea adicţiilor
Sănătate miercuri, 28 octombrie 2026, 18:49

Ministerul Sănătăţii pregăteşte un proiect pentru prevenirea şi tratarea adicţiilor

Ministerul Sănătăţii pregăteşte un proiect naţional în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanţat din fonduri europene...

Ministerul Sănătăţii pregăteşte un proiect pentru prevenirea şi tratarea adicţiilor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov angajează asistenți medicali
Sănătate miercuri, 28 octombrie 2026, 15:13

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov angajează asistenți medicali

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov anunță organizarea unui concurs în vederea încadrării pe perioadă nedeterminată pentru 17...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov angajează asistenți medicali
UPU Miercurea Ciuc, pe linia de plutire cu fondurile de funcționare
Sănătate marți, 27 octombrie 2026, 15:00

UPU Miercurea Ciuc, pe linia de plutire cu fondurile de funcționare

Oficialii din Ministerul Sănătății au anunțat că serviciile de urgență și cele de ambulanță din întreaga țară vor primi o finanțare...

UPU Miercurea Ciuc, pe linia de plutire cu fondurile de funcționare
Sănătate vineri, 23 octombrie 2026, 14:27

Creştere semnificativă a numărului de cazuri de hepatită A, la Brașov

Peste 300 de cazuri de hepatită A au fost înregistrate, în ultimele trei luni, la Spitalul de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase din Braşov,...

Creştere semnificativă a numărului de cazuri de hepatită A, la Brașov
Sănătate joi, 22 octombrie 2026, 12:49

Spitalele mureșene pregătesc necesarul pentru funcționarea unităților de primiri urgențe

La UPU Târgu Mureș se menține suma anunțată inițial, de circa 7,5 milioane de lei, necesară pentru funcționarea până la finele acestui an,...

Spitalele mureșene pregătesc necesarul pentru funcționarea unităților de primiri urgențe
Sănătate miercuri, 21 octombrie 2026, 17:52

România se pregătește să primească noi doze de vaccin antigripal

România se pregătește să primească noi doze de vaccin antigripal, primele fiind așteptate până la începutul săptămânii viitoare, urmând...

România se pregătește să primească noi doze de vaccin antigripal
Sănătate miercuri, 21 octombrie 2026, 14:55

Alexandru Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităţilor sanitare şi a...

Alexandru Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare