Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Regia Autonomă de Transport Braşov va deveni operator regional.

Publicat de radiomures, 10 mai 2012, 00:00

În şedinţa de plen de ieri, consilierii locali braşoveni au aprobat o hotărâre prin care Regia va deservi cele 17 localităţi din Zona Metropolitană. Într-o primă fază, programul va fi implementat, ca proiect-pilot, în municipiul Săcele. 

Consilierii au mai aprobat două hotărâri privind acordarea, de la 1 iunie, a unor facilităţi pe transportul în comun pentru pensionari, care pot cumpăra un număr nelimitat de călătorii la jumătate de preţ, iar cei care au venituri mai mici de 800 de lei vor beneficia şi de 10 călătorii gratuite lunare.

Din luna septembrie, elevii vor beneficia de gratuitate pentru transportul în comun pentru două linii, cu condiţia să nu acumuleze absenţe nemotivate la şcoală. Măsura acordării celor 10 bilete gratuite pentru pensionari a fost luată în urma consultării organizaţiilor de vârstnici, iar în privinţa susţinerii elevilor se încearcă sprijinirea familiile ale căror copii trebuie să parcurgă oraşul, pentru a ajunge la şcoală, costurile de transport fiind destul de mari.

Adrian Munteanu

 

 

În Harghita se va moderniza un drum județean de la limita cu județul Suceava
Administraţie marți, 23 iunie 2026, 18:48

În Harghita se va moderniza un drum județean de la limita cu județul Suceava

Într-un comunicat al Consiliului Judeţean Harghita se arată că azi, 23 iunie, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pe DJ 174C, pentru un...

În Harghita se va moderniza un drum județean de la limita cu județul Suceava
Târgu Mureş, primul oraş din România care a obţinut statutul de ‘Eco-Proiect’
Administraţie marți, 23 iunie 2026, 18:46

Târgu Mureş, primul oraş din România care a obţinut statutul de ‘Eco-Proiect’

Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat, marţi, că municipiul a devenit primul oraş din România care a obţinut statutul de...

Târgu Mureş, primul oraş din România care a obţinut statutul de ‘Eco-Proiect’
Peste 2,5 milioane de lei pentru digitalizarea turismului și administrației din Harghita
Administraţie luni, 22 iunie 2026, 13:00

Peste 2,5 milioane de lei pentru digitalizarea turismului și administrației din Harghita

Județul Harghita, desemnat Regiune Gastronomică Europeană în 2027, va beneficia de o investiție de peste 2,5 milioane de lei pentru modernizarea...

Peste 2,5 milioane de lei pentru digitalizarea turismului și administrației din Harghita
Peste 8,4 milioane de lei pentru trei instituții de cultură din județul Mureș
Administraţie joi, 18 iunie 2026, 14:28

Peste 8,4 milioane de lei pentru trei instituții de cultură din județul Mureș

Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțări de peste 8,4 milioane de lei pentru trei instituții de cultură din județul Mureș. Prin Hotărârea...

Peste 8,4 milioane de lei pentru trei instituții de cultură din județul Mureș
Administraţie joi, 18 iunie 2026, 14:25

20 de instituții de învățământ din Miercurea-Ciuc, dotate cu bani europeni

Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a finalizat implementarea unui proiect de modernizare a infrastructurii educaţionale finanţat prin PNRR, cea...

20 de instituții de învățământ din Miercurea-Ciuc, dotate cu bani europeni
Administraţie joi, 18 iunie 2026, 12:00

Miercurea Nirajului introduce taxe pentru traficul greu

Consiliul Local Miercurea Nirajului a aprobat introducerea unei taxe de utilizare pentru vehiculele cu masa totală de peste 7,5 tone care circulă...

Miercurea Nirajului introduce taxe pentru traficul greu
Administraţie joi, 18 iunie 2026, 12:00

Curățenia stradală, din nou sub semnul întrebării la Tg. Mureș

După ce orașul a rămas luna aceasta fără contract stabil de curățenie stradală, Primăria Târgu Mureș a apelat la o procedură de urgență...

Curățenia stradală, din nou sub semnul întrebării la Tg. Mureș
Administraţie miercuri, 17 iunie 2026, 19:50

S-au semnat contractele de supervizare pentru modernizarea a 53 de kilometri de drumuri în Brașov

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Daniel Şoim, a semnat, astăzi, contractele pentru supervizarea lucrărilor de modernizare a 53 km...

S-au semnat contractele de supervizare pentru modernizarea a 53 de kilometri de drumuri în Brașov