Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Rețeliștii brașoveni, somați de Primărie

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 18 martie 2016, 13:13

Municipalitatea spune că cei care au realizat săpături pe domeniul public și nu repară ce au lăsat în urma lor, vor fi drastic amendați.
Mai multe zone din Brașov au ajuns să arate ca după bombardament, după ce rețeliștii, indiferent despre care vorbim, după executarea lucrărilor de reparații, au lăsat zona de izbeliște. Noroc că măcar gropile le-au astupat cu pământ, însă asfaltul scos cu picamerele, atât de pe trotuare cât mai ales de pe carosabil, întârzie să apară la loc, spre disperarea pietonilor și mai ales a șoferilor.
Reprezentanţii Serviciului Inspecţie şi Control, şi cei de la Amenajări Drumuri Publice au făcut controale la şantiere ale reţeliştilor din oraş şi îi vor obliga pe aceştia să refacă zonele în care au lucrat.
Printre cei aflaţi în atenție inspectorilor de la Primărie dar şi de la Poliţia Locală se numără reprezentanţii Tetkron şi cei ai Companiei Apa, în urma cărora au rămas denivelări de drumuri sau şanţuri acoperite în viteză.
În autorizaţiile eliberate pentru săpături se menţionează foarte clar faptul că, indiferent de tipul de lucrări, operatorii de utilităţi au obligaţia de a reface zona în care au lucrat.
„Operatorii de utilităţi au primit termen de 48 de ore pentru a demara lucrările de refacere a zonelor unde au lucrat, iar în cazul drumurilor, după ce vor fi repornite staţiile de asfaltare, cel mai probabil după 1 aprilie, va exista şi obligativitatea de a repara străzile şi trotuarele, unde au apărut denivelări din cauza intervenţiilor reţeliştilor“, a declarat primarul George Scripcaru, care a adăugat că cine nu ia măsuri de conformare, riscă amenzi serioase.
(sursa monitorulexpres.ro)

Vali Blajovan

Foto: www.campinaph.ro

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a fost modernizat
Administraţie miercuri, 2 septembrie 2026, 18:45

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a fost modernizat

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a fost modernizat printr-o investiţie de aproape un milion de euro, din fonduri...

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a fost modernizat
Transportul public devine smart la Brașov
Administraţie miercuri, 2 septembrie 2026, 13:10

Transportul public devine smart la Brașov

Acest lucru este posibil după ce autoritățile publice locale din municipiu au semnat de curând contractul de finanțare cu ADR Centru, „Smart...

Transportul public devine smart la Brașov
Primăria Braşov şi CNI au semnat contractul pentru construirea noului stadion
Administraţie marți, 1 septembrie 2026, 18:52

Primăria Braşov şi CNI au semnat contractul pentru construirea noului stadion

Primăria Braşov a anunţat, azi, că a semnat contractul cu Compania Naţională de Investiţii şi cu firma care va realiza proiectarea şi...

Primăria Braşov şi CNI au semnat contractul pentru construirea noului stadion
Reabilitarea clădirilor cu risc seismic ale Spitalului Judeţean Covasna
Administraţie marți, 1 septembrie 2026, 16:04

Reabilitarea clădirilor cu risc seismic ale Spitalului Judeţean Covasna

Vechi de peste 170 de ani, cele două clădiri din Sf. Gheorghe au fost propuse pentru reabilitare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi...

Reabilitarea clădirilor cu risc seismic ale Spitalului Judeţean Covasna
Administraţie marți, 1 septembrie 2026, 15:20

Reghinul a ratat o finanțare PNRR pentru transportul în comun

În momentul de față, transportul în comun reprezintă mai puțin de 10% din modalitățile de deplasare utilizate în municipiu, iar orice...

Reghinul a ratat o finanțare PNRR pentru transportul în comun
Administraţie marți, 1 septembrie 2026, 09:41

Sistemul de termoficare din Întorsura Buzăului, eficientizat cu sprijinul Ministerului Dezvoltării

Primăria Întorsura Buzăului a depus spre finanţare la Ministerul Dezvoltării un proiect în valoare de aproximativ 3 milioane de euro pentru...

Sistemul de termoficare din Întorsura Buzăului, eficientizat cu sprijinul Ministerului Dezvoltării
Administraţie sâmbătă, 29 august 2026, 12:04

Noul plan pentru parcarea de sub Parcul Central din Brașov a primit votul majorității consilierilor locali

Noul plan pentru parcarea de sub parcul Nicolae Titulescu, în zona spre Casa Armatei, a primit votul majorității consilierilor locali. Au fost...

Noul plan pentru parcarea de sub Parcul Central din Brașov a primit votul majorității consilierilor locali
Administraţie sâmbătă, 29 august 2026, 11:27

Covasna: Clădirile secţiilor de psihiatrie ale Spitalului Judeţean, propuse pentru reabilitare printr-un program guvernamental

Două clădiri istorice din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, care găzduiesc secţiile de psihiatrie adulţi şi copii ale Spitalului Judeţean...

Covasna: Clădirile secţiilor de psihiatrie ale Spitalului Judeţean, propuse pentru reabilitare printr-un program guvernamental