România aniversează 140 de ani de la câștigarea Independenței
Publicat de radiomures, 9 mai 2017, 10:12 / actualizat: 15 mai 2017, 8:53
9 Mai, este o zi cu triplă semnificaţie pentru români: proclamarea independenţei de stat a României în 1877; Ziua Victoriei, care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial Europei, dar şi a Europei, care aminteşte de declaraţia istorică din 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, considerată data de naştere a Uniunii Europene.
Pe parcursul zilei, vor fi organizate manifestări în întreaga ţară, în memoria soldaţilor români, care şi-au pierdut viaţa în Războiul de Independenţă sau în luptele, care au dus la capitularea Germaniei naziste.
Pentru a marca ziua de 9 mai, la Tg.Mureș vor fi organizate manifestări vor începe de la ora 11 în centrul orașului, unde va avea loc un ceremonial religios și militar, urmat de o defilare a gărzii de onoare.
Foto: RRA
Momentul Proclamării Îndependenței surprins în filmul Războiul de Independenta, realizat în 1977 de Doru Nastase, Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu:
Sursa: youtube.com
Vă propunem și o scurtă lecție de istorie. Redăm în cele ce urmează articolul publicat de colegii noștri de la Agenția RADOR, sub semnătura doamnei Silvia Iliescu: 9 mai 1877 – „Provincia privilegiată” devine stat independent.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea criza în care se afla Turcia stăpânitoare în Balcani era tot mai evidentă. Bosnia, Herṭegovina, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru au pornit răscoala antiotomană, iar Rusia care avea interese în zonă le-a sărit în ajutor. România, considerată de turci „provincie privilegiată”, a decis să se alăture Rusiei pentru a-şi obṭine independenṭa.
Războiul ruso-turc a început la 12/24 aprilie 1877, dar Rusia a refuzat la început colaborarea militară cu armata română. Convenṭia care fusese încheiată la 4/16 aprilie 1877 avea doar prevederi legate de trecerea trupelor ṭariste pe teritoriul ṭării noastre. Două săptămâni mai târziu oraşele de pe malul stâng al Dunării erau bombardate de artileria otomană, aşa încât se deschidea conflictul direct dintre România şi Turcia. La 26 aprilie/8 mai 1877 Senatul şi Camera Deputaṭilor au votat starea de război, iar la 9 mai ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu a rostit în Parlament celebrele cuvinte: „Suntem independenṭi, suntem naṭiune de sine stătătoare”. Apoi cele două camere au votat moṭiunea de proclamare a independenṭei.
Oastea română a trecut Dunărea şi s-a îndreptat către Plevna. Până atunci Cetatea Plevnei – loc strategic de o mare importanṭă – rezistase şi chiar produsese mari pierderi atacatorilor ruşi. În aceste condiṭii ducele Nicolae solicitase ajutorul principelui Carol al României, numit comandantul operaṭiunilor militare de cucerire a cetăṭii. Dar cucerirea avea să fie un lucru anevoios şi de durată, pentru că turcii lui Osman paşa aveau tunuri Krupp, multe tranşee şi redute, Griviṭa 1 şi 2 fiind printre cele mai puternic apărate. Plevna a fost încercuită complet la 19/31 octombrie. O lună mai târziu otomanii şi-au recunoscut înfrângerea: Osman Paşa a predat cetatea necondiţionat. Ocuparea Plevnei a permis armatei ṭarului Alexandru al II-lea să înainteze spre Istanbul. La 23 ianuarie/4 februarie 1878 Turcia a capitulat. Prin tratatele de pace de la San Stefano (lângă Adrianopol) şi Berlin, România obţinea independenţa de stat şi teritoriul Dobrogei, dar pierdea în favoarea ruşilor trei judeṭe din sudul Basarabiei: Cahul Ismail şi Bolgrad.
Copia unei înregistrări de o excepṭională valoare documentară despre întâmplări din războiul de la 1877 se află în Arhiva de istorie orală. Este un interviu realizat de Societatea de Radiodifuziune în 1957 cu ṭăranul Gheorghe Matei. La acea dată Gheorghe Matei avea 102 ani şi era ultimul veteran al Războiului de Independenṭă. Drumul lui către front – pornit dintr-un sat din Moldova – şi „păṭaniile” de la Plevna ne cuceresc cu pitorescul povestirii lor, aşa încât vă oferim şi fragmentul audio.
„Vine tata [şi] spune: <Hai, dragul tatei, haidem să apărăm ṭara noastră contra turcilor!> După aceea am făcut măligă – trunchi, aşa se spunea pe atunci – am luat-o şi am mers cu bătrânul, eu, un băiet [de] 22 [de ani], am mers cu el două săptămâni pe jos până în Iaşi. La Iaşi ne întâlnim… da’ eu nu ştiam ce-i aceea că se învârteau roṭile! Întreb: <Da’ ce-i aicea?> Ne întâlnim cu tovarăşii ruşi: <Eeei! Ce faci?… noroc!>. Aşa…
Acuma ne suim în tren, plecăm, trei trenuri o fost. Îmi dă o păreche de haine, o capelă, rupte; n-am vrut să iau, am luptat cu ale mele, cu cămaşa însemnată cu fluturele – c-aşa le zic [cusăturilor populare], cămăşi de cele cu fluturi – şi cu hainele mele, cu… na! Aşa…
Ai noştri, românii şi cu tovarăşii ruşi i-o încercuit pe turci, i-o tăiat, tot, Osman paşa îşi mânca dinṭii, ah!… comandantul turcesc. Ei… mari bătălii o fost! Crânci [crâncene]! Baionetele scoteau ochii, eu cu bâta, cu măcuică…
N-aveai puşcă…
Nu, da’ ce, o cioară nu puteai să împuşti [cu ea]! Tunuri o fost, nu ştiu, două ori trei o fost, până încărcai… da’ lumea se ucidea, ce crezi mata?! Da’ ai noştri i-o încercuit… M-o tăiat… ştii cum o mers?!.. M-am vindecat… Căpitan Nedelcu mă cheamă peste vreo trei [zile]… <Hei, ia vină încoace, Matei Gheorghe!… Ei, te-ai făcut bine la picior?…> Ei… mi-o dat o decoraṭie, <Ei, ai făcut şi tu oleacă de treabă!> Da’ şi eu i-am spus: <Să trăiṭi, dom’ căpitan, bine că am scăpat cu zile!>
După aceea tovarăşii ruşi îmi dă pâine, îmi dă conserve, îmi dă zahar, să am mâncare pe drum. Că s-o împrăştiat [toată lumea], la Iaşi, ne-a împrăştiat. Iar am venit, ne-am suit în tren, ştiṭi mata, am venit înapoi. Şi asta o fost. Şi-am venit acasă… iară două săptămâni pe jos şi cu două, o lună de zile [am mers], tovarăşe dragă!
România noastră, săraca, o fost straşnic de bogată dacă o ajuns aşa zile şi bogdaproste că o mai îndreptat ṭara noastră ăştia ai noştri tovarăşi, dar era pierdută de tot! Da’ acuma să vă spun drept, pe bătrâneṭele mele, e foarte frumos şi merge ṭara noastră – cât e de mică! – s-o mai îndreptat, merge toate cele binişor. Ei, ce vrei?!…”
