Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

România ar putea rãmâne fãrã fondurile de la Uniunea Europeanã

Publicat de radiomures, 11 mai 2006, 00:00

Comisia Europeanã ar putea avertiza România şi Bulgaria, sãptãmâna viitoare, cã riscã retragerea ajutorului financiar european, dacã nu finalizeazã mãsurile necesare pentru absorbirea fondurilor comunitare.
Avertismentul este formulat într-o schiţã a raportului Comisiei Europene privitor la România şi Bulgaria, publicat , joi, de Agenţia Reuters. Schiţa de raport nu menţioneazã data de aderare a celor douã state din Balcani.
Þara noastrã ar putea primi şi steguleţe roşii la raportul Comisiei Europene din 16 mai.
Negociatorul-şef al României cu Uniunea Europeanã, Leonard Orban a precizat cã este vorba despre aspecte tehnice, care nu pericliteazã aderarea ţãrii noastre.
Potrivit lui Leonard Orban, unul dintre domeniile vizate este agricultura, iar steguleţe roşii ar putea fi, între altele, pentru agenţiile de plãţi şi intervenţii sau sistemul integrat de administrare şi control.
Un alt posibil steag roşu ar fi cel legat de impozitare, cel privind interconectarea sistemului românesc cu cel de schimb de informaţii cu statele membre în domeniile accizelor şi a TVA-ului.

Corina Fontu (surse: Realitatea Tv, Rador)

Ziua Monumentelor Istorice la Târgu Mureș, ediția cu numărul 7
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 16:15

Ziua Monumentelor Istorice la Târgu Mureș, ediția cu numărul 7

”Constructorul lui Bernády – 150 de ani de la nașterea lui Lajos Csiszár” este tema pe care Muzeul o propune publicului sâmbătă, pe 18...

Ziua Monumentelor Istorice la Târgu Mureș, ediția cu numărul 7
Radio România Reșița aduce în prim-plan siguranța online: dezbatere cu elevi, profesori și specialiști, în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 11:49

Radio România Reșița aduce în prim-plan siguranța online: dezbatere cu elevi, profesori și specialiști, în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”

Radio România Reșița organizează joi, 16 aprilie, de la ora 16:00, o dezbatere interactivă în cadrul campaniei naționale Stai sigur pe...

Radio România Reșița aduce în prim-plan siguranța online: dezbatere cu elevi, profesori și specialiști, în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”
25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 08:29

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov

25 de persoane au fost evacuate din mai multe immobile din municipiul Brașov, în urma unui incendiu izbucnit la un apartament. Incidentul a avcut...

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov
Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 12:43

Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor

În cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, Radio România susține organizarea a două evenimente cu componentă educațională și de...

Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 12:11

Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”

„Concertmaestro”, susținut de marele violinist Liviu Prunaru, debutează astăzi la Târgu Mureș. Recitalul are loc de la ora 19:00, la Sala...

Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 11:37

Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Mihăileni. S-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, una...

Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita
Eveniment marți, 14 aprilie 2026, 11:00

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, anunță că deschiderea sezonului oficial de vizitare va avea loc la...

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie
Eveniment sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:17

Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov

Este la prima ediție și reunește producători locali care îi așteaptă pe brașoveni și pe turiști cu produse culinare pentru masa de Paște...

Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov