Se va putea vota și cu buletinul expirat

Procedura de votare la alegerile locale din 27 septembrie pare mai permisivă față de alte scrutine, cel puțin în privința actelor de identitate prezentate.

Astfel, alegătorii care dețin un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020 și nu au reușit să îl preschimbe, își pot exercita dreptul la vot în baza acestui act de identitate expirat, a spus purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Permanent Brașov, Claudiu Petra.

Alegătorii vor vota numai la secţia unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau la secția unde este arondată adresa la care îşi are domiciliul sau reşedinţa.

În timpul procesului de votare vor trebui respectate măsurile de prevenire a virusului SARS-CoV2, inclusiv în sediul secției de votare, prin purtarea măștii de protecție și dezinfectarea mâinilor.

În cazul în care nu are mască proprie, alegătorul va primi una în mod gratuit la intrarea în secția de votare.

De asemenea, alegătorului îi va fi verificată temperatura corporală.

Potrivit sursei citate, toate cabinele de vot, ștampilele și pixurile folosite în procesul de votare vor fi dezinfectate după fiecare alegător.

Sursa: Radio România Brașov FM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9737RON0.0023
  • usd 0.1178 1 -0.0005

  • chf 5.1094 1 0.00030

  • aud 3.0251 1 -0.0099

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Știați că, mult înainte de a ajunge Soul...

Parteneri