Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Secția de Pneumologie și Boli Infecțioase a Spitalului M. Ciuc se mută în clădire nouă

Secția de Pneumologie și Boli Infecțioase a Spitalului M. Ciuc se mută în clădire nouă

Publicat de Rotar Mirela, 1 septembrie 2022, 09:41

Secția funcționează acum într-o altă clădire, un imobil monument istoric aflat lângă catedrala din Șumuleu Ciuc, care e propietate a Bisericii Catolice, iar CJ Harghita nu poate face acolo investiții.

Astfel că s-a decis construirea unui imobil nou, în incinta Spitalului Județean. Construcția este finanțată de Compania Națională de Investiții și va fi finalizată în trei ani, a declarat președintele CJ Harghita, Borboly Csaba:

Am început acum 5 ani un nou proiect, pe care l-am depus la CNI și acum s-a finalizat licitație pentru execuția lucrării. Este un consorțiu format din două firme de la București care, pentru 56 de milioane de lei, vor construi în trei ani acest spital. E un imobil de peste 6.000 de metri pătrați cu trei niveluri și sperăm că actul medical și pacienții vor fi tratați aici în condiții foarte favorabile și vom reuși să salvăm foarte multe vieți omenești.

În județul Harghita există în prezent alte două spitale unde se fac investiții pentru reabilitarea clădirilor: unul la Tulgheș, de Psihiatrie, și la Vlăhița o secție a Spitalului Județean.

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, afirmă că mai intră în reabilitare Ambulatoriul spitalului Județean din Miercurea Ciuc, proiectul fiind în licitație la Compania Națională de Investiții și construirea unui nou corp de spital pentru primiri urgențe.

Nu în ultimul rând, zilele acestea va fi redată Spitalului din M. Ciuc o clădire pentru medicii tineri, rezidenți, formată din 4 apartamente de serviciu construite din fonduri provenite de la CJ Harghita.

Valeriu Russu

Peste 50 de milioane de lei pentru introducerea apei la Cuci, în județul Mureș
Administraţie vineri, 13 noiembrie 2026, 12:40

Peste 50 de milioane de lei pentru introducerea apei la Cuci, în județul Mureș

Lucrările de extindere a Stației de Tratare a Apei din Luduș avansează, a anunțat constructorul austriac (STRABAG), proiect în valoare de 50,4...

Peste 50 de milioane de lei pentru introducerea apei la Cuci, în județul Mureș
Administrațiile locale care vor opta pentru comasarea voluntară ar putea beneficia de investiții și facilități fiscale
Administraţie joi, 12 noiembrie 2026, 20:07

Administrațiile locale care vor opta pentru comasarea voluntară ar putea beneficia de investiții și facilități fiscale

Administrațiile locale care vor opta pentru comasarea voluntară ar putea beneficia de investiții și facilități fiscale, inclusiv de reducerea...

Administrațiile locale care vor opta pentru comasarea voluntară ar putea beneficia de investiții și facilități fiscale
Preşedintele Harghita CJ propune amânarea aplicării principiului ‘Plăteşte pentru cât arunci’, în gestionarea deşeurilor
Administraţie joi, 12 noiembrie 2026, 18:06

Preşedintele Harghita CJ propune amânarea aplicării principiului ‘Plăteşte pentru cât arunci’, în gestionarea deşeurilor

Preşedintele Consiliul Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, propune amânarea cu şase luni a aplicării principiului ‘Plăteşte pentru...

Preşedintele Harghita CJ propune amânarea aplicării principiului ‘Plăteşte pentru cât arunci’, în gestionarea deşeurilor
Covasna: Etnograful şi antropologul cultural Kinda Istvan a preluat funcţia de director al Muzeului Naţional Secuiesc
Administraţie joi, 12 noiembrie 2026, 16:50

Covasna: Etnograful şi antropologul cultural Kinda Istvan a preluat funcţia de director al Muzeului Naţional Secuiesc

Etnograful şi antropologul cultural dr. Kinda Istvan a preluat, joi, conducerea Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, instituţie...

Covasna: Etnograful şi antropologul cultural Kinda Istvan a preluat funcţia de director al Muzeului Naţional Secuiesc
Administraţie joi, 12 noiembrie 2026, 16:28

Primarul din Băile Tuşnad spune că este inacceptabil ca staţiunea să fie comasată cu o comună

Primarul oraşului Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, critică proiectul privind reforma administrativă şi posibilitatea comasării localităţii cu o...

Primarul din Băile Tuşnad spune că este inacceptabil ca staţiunea să fie comasată cu o comună
Administraţie joi, 12 noiembrie 2026, 16:26

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna critică reorganizarea administrativă şi anunţă consultări în comunele vizate de comasare

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a anunţat, joi, că în următoarele două luni va organiza o serie de întâlniri cu...

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna critică reorganizarea administrativă şi anunţă consultări în comunele vizate de comasare
Administraţie joi, 12 noiembrie 2026, 12:12

Peste 20 de milioane de euro, disponibile în județul Mureș pentru comunitățile de energie

Județul Mureș beneficiază de o alocare de 20,82 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților de energie, prin Programul Tranziție Justă....

Peste 20 de milioane de euro, disponibile în județul Mureș pentru comunitățile de energie
Administraţie marți, 10 noiembrie 2026, 16:08

Braşov: Primarul din Sânpetru refuză recepţionarea ecoinsulelor achiziţionate din bani europeni

Noile ecoinsule, cumpărate de primăria comunei Sânpetru cu fonduri europene de peste un milion de lei, nu au fost recepţionate oficial şi nici...

Braşov: Primarul din Sânpetru refuză recepţionarea ecoinsulelor achiziţionate din bani europeni