Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Serviciile veterinare din România sunt de două luni în alertă maximă

Serviciile veterinare din România sunt de două luni în alertă maximă

Publicat de radiomures, 4 decembrie 2015, 14:16

De vină este pesta porcină africană descoperită în apropierea graniţelor ţării.
Până la această dată au fost luate toate măsurile obligatorii pentru prevenirea acestei boli, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Dumitru Băiculescu.
Acesta a precizat că în judeţele limitrofe cu Ucraina şi Republica Moldova măsurile întreprinse sunt mult mai severe decât în celelalte judeţe. În plus, responsabilii fondurilor de vânătoare din aceste zone au fost informaţi în ceea ce priveşte organizarea unor vânători de mistreţi pentru efectuarea testelor de depistare a pestei porcine africane.
Pesta porcină africană nu se transmite la om, fiind o boală specifică porcilor sălbatici şi domestici, însă are o difuzibilitate foarte mare, iar mortalitatea poate ajunge chiar la sută la sută.

Foto: www.canal2.md

Protestul neautorizat de ieri, din Parcul Izvor, s-a desfășurat fără incidente majore
Social duminică, 15 noiembrie 2026, 09:30

Protestul neautorizat de ieri, din Parcul Izvor, s-a desfășurat fără incidente majore

Un protest neautorizat a avut loc, ieri, în Bucureşti, în Parcul Izvor, de lângă Palatul Parlamentului, la care au participat câteva mii de...

Protestul neautorizat de ieri, din Parcul Izvor, s-a desfășurat fără incidente majore
Traficul rutier, monitorizat inclusiv din aer în județul Harghita
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 12:34

Traficul rutier, monitorizat inclusiv din aer în județul Harghita

Polițiștii rutieri desfășoară activități de supraveghere a traficului, beneficiind și de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului...

Traficul rutier, monitorizat inclusiv din aer în județul Harghita
Primele impresii ale participanţilor la protestul neautorizat din capitală
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 12:30

Primele impresii ale participanţilor la protestul neautorizat din capitală

Protestul anunţat astăzi în faţa Palatului Parlamentului a adunat deja în Capitală câteva sute de oameni, veniţi din toate colţurile...

Primele impresii ale participanţilor la protestul neautorizat din capitală
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării a detectat o ţintă aeriană în zona Insulei Şerpilor
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:40

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării a detectat o ţintă aeriană în zona Insulei Şerpilor

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza Feteşti. Populaţia din zona de est a judeţului Tulcea a fost alertată la...

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării a detectat o ţintă aeriană în zona Insulei Şerpilor
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:39

Măsuri de siguranță anunțate de MAI

Ministerul Afacerilor Interne precizează că dreptul la întrunire paşnică este garantat de Constituţie, iar rolul forţelor de ordine este de a...

Măsuri de siguranță anunțate de MAI
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:35

Starea românului rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria se ameliorează

Starea românului rănit în accidentul produs, marţi, pe Autostrada Trakia din Bulgaria se ameliorează, informează unitatea medicală din Burgas...

Starea românului rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria se ameliorează
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:33

Pompierii reghineni caută o persoană posibil căzută în pârâul Răstolița, în zona Păstrăvăriei din Călimani

Căutările au început aseară, dar au fost sistate pe timpul nopții. Acțiunea a fost reluată în această dimineață, informează ISU Mureș....

Pompierii reghineni caută o persoană posibil căzută în pârâul Răstolița, în zona Păstrăvăriei din Călimani
Social vineri, 13 noiembrie 2026, 19:17

Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice

România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanţelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea...

Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice