Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sindicaliştii braşoveni au protestat astăzi în faţa Prefecturii .

Publicat de radiomures, 20 septembrie 2010, 00:00

La protestul organizat astăzi, în faţa Prefecturii Braşov, de către membrii confederaţiei Cartel Alfa s-au adunat la ora 15 aproximativ 500 de sindicalişti din sănătate, educaţie, administraţie, dar şi din sectorul economic. Pe parcursul a două ore, la miting au luat cuvântul numeroşi lideri sindicali din Braşov şi din alte localităţi din ţară, principalele lor revendicări fiind legate de stabilirea unor programe concrete de investiţii care să ducă la crearea de noi locuri de muncă, ca şi la renunţarea la creşterea vârstei de pensionare şi stabilirea valorii punctului de pensie la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie. Printre poezii create ad-hoc, muzică folk şi scandări prin care se cerea demisia Guvernului, unii vorbitori s-au referit şi la necesitatea renunţării la intenţia de a modifica Codul Muncii în sensul eliminării contractelor colective la nivel naţional sau la nivel de ramură şi renunţarea la desfiinţarea contractelor individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, fapt care, în opinia sindicaliştilor i-ar transforma pe toţi în zilieri.
De miercuri şi până luni, 27 septembrie, sindicaliştii braşoveni vor lua parte la mitingurile pe care Cartel Alfa le va organiza la Bucureşti, în Piaţa Victoriei.
Adrian Munteanu

București FM împlinește 36 de ani: „Nu numărăm anii — ni-i asumăm”
Eveniment vineri, 17 aprilie 2026, 09:30

București FM împlinește 36 de ani: „Nu numărăm anii — ni-i asumăm”

Într-o lume în care atenția se măsoară în secunde și conținutul se uită la fel de repede cum apare, să rezisti 36 de ani înseamnă mai...

București FM împlinește 36 de ani: „Nu numărăm anii — ni-i asumăm”
Zilele Braşovului: Duminică este ‘Coborârea Junilor în Cetate’
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 19:12

Zilele Braşovului: Duminică este ‘Coborârea Junilor în Cetate’

Manifestarea Zilele Braşovului, organizată la sfârşitul acestei săptămâni sub sloganul ‘Fii parte din tradiţie!’, propune o serie...

Zilele Braşovului: Duminică este ‘Coborârea Junilor în Cetate’
Ziua Monumentelor Istorice la Târgu Mureș, ediția cu numărul 7
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 16:15

Ziua Monumentelor Istorice la Târgu Mureș, ediția cu numărul 7

”Constructorul lui Bernády – 150 de ani de la nașterea lui Lajos Csiszár” este tema pe care Muzeul o propune publicului sâmbătă, pe 18...

Ziua Monumentelor Istorice la Târgu Mureș, ediția cu numărul 7
Radio România Reșița aduce în prim-plan siguranța online: dezbatere cu elevi, profesori și specialiști, în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 11:49

Radio România Reșița aduce în prim-plan siguranța online: dezbatere cu elevi, profesori și specialiști, în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”

Radio România Reșița organizează joi, 16 aprilie, de la ora 16:00, o dezbatere interactivă în cadrul campaniei naționale Stai sigur pe...

Radio România Reșița aduce în prim-plan siguranța online: dezbatere cu elevi, profesori și specialiști, în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 08:29

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov

25 de persoane au fost evacuate din mai multe immobile din municipiul Brașov, în urma unui incendiu izbucnit la un apartament. Incidentul a avcut...

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 12:43

Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor

În cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, Radio România susține organizarea a două evenimente cu componentă educațională și de...

Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 12:11

Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”

„Concertmaestro”, susținut de marele violinist Liviu Prunaru, debutează astăzi la Târgu Mureș. Recitalul are loc de la ora 19:00, la Sala...

Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 11:37

Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Mihăileni. S-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, una...

Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita