Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sindicaliștii de la APIA protestează azi în capitală

Sindicaliștii de la APIA protestează azi în capitală
Foto: RRA

Publicat de Rotar Mirela, 4 mai 2023, 12:17

La mitingul de protest din Piața Victoriei, care a început la ora 11 și se va încheia la ora 14,00, participă aproximativ 1.000 de persoane.

Sindicaliștii cer deblocarea unui proiect de lege care se referă la uniformizarea salarizării personalului APIA din teritoriu cu cel din structurile centrale ale Agenției.

Președintele Sindicatului Național APIA, Elena Constantinescu, a declarat pentru Radio Tg.Mures că protestele vor continua dacă revendicările nu vor fi soluționate:

Încercăm să sensibilizăm factorii politici, pentru continuarea procedurii legislative cu privire la proiectul de lege care există deja la votul final, în Camera Deputaților. Noi nu solicităm majorări salariale, noi solicităm reîncadrarea salarială a personalului din centrele județene, pentru că APIA este o singură instituție, un singur organism certificate pentru absorbția și gestionarea fondurilor europene. Cu o echipă de negociere am depus la registratura Guvernului un memoriu, pentru a încerca calea dialogului, să vedem ce ne spun factorii politici. În caz negativ, săptămâna viitoare vom continua protestele, și în teritoriu dacă este necesar, și vom fi și mai mulți aici în stradă, în Piața Victoriei.

Directorul APIA Brașov, Adrian Folea, subliniază că acțiunea de azi e una strict sindicală, la care conducerea nu participă, dar nici nu se opune:

Astăzi este programată o acțiune sindicală, la acest nivel și colegii noștri de la APIA Brașov participă la această acțiune, la care nu ne opunem dar nici nu putem să participăm. Revendicarea majoră este uniformizarea salariilor celor din teritoriu, care să aibă aceeași grilă de salarizare cu APIA central.

Sindicaliștii de la APIA subliniază că protestul de azi nu afectează activitatea, adică fermierii care vor să depună acte pentru a accesa fonduri europene nu vor avea de suferit.

Autor: Valeriu Russu

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS