Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sindicatele din învăţământ şi agricultorii au protestat, astăzi, la Bucureşti.

Publicat de radiomures, 11 mai 2010, 00:00

Primii care au ieşit în stradă au fost profesorii, care au pichetat timp de două ore Parlamentul.
Principalele lor nemulţumiri sunt legate de reducerea salariilor, anunţată după negocierile cu FMI, şi de proiectul Legii educaţiei.
Acţiunea de astăzi a dascălilor se va repeta zilnic, până pe 20 mai.
În cazul în care problemele cu care se confruntă salariaţii din îvăţământ vor fi tratate, în continuare, cu indiferenţă de Guvernul României şi de către reprezentanţii Ministerului Educaţiei , sindicaliştii avertizează că, nu se va încheia situaţia şcolară, nu se vor desfăşura examenele cu verificare pe parcurs din universităţi şi se va declanşa greva generală în prima decadă a lunii iunie .
Protestul celor din învăţământ a fost urmat de cel al agricultorilor.
Peste 2.500 de fermieri au cerut demiterea conducerii Ministerului Agriculturii, pe care o acuză de incompetenţă.
Celelalte revendicări se referă la subvenţionarea motorinei şi elaborarea unui program coerent de politici agricole.
În cazul în care guvernanţii nu le vor asculta solicitările, agricultorii ameninţă că vor recurge la forme de protest mai serioase, de genul blocării drumurilor, după modelul grecesc.Mitingul organizat de AGROSTAR s-a încheiat la ora 14.00 pe imnul federaţiei, cu promisiunea că se vor întoarce pe 19 mai, în Piaţa Victoriei, la mitingul organizat de confederaţiile sindicale.
După încheierea mitingului, o delegaţie a sindicaliştilor, condusă de liderul sindical Nicolae Ştefan, a depus lista de revendicări la registratura Guvernului.
Raluca Creţ, Rador

Incendiu în Luduș la un operator cu destinație de reciclare
Eveniment marți, 1 septembrie 2026, 12:02

Incendiu în Luduș la un operator cu destinație de reciclare

Pompierii din Luduș au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un operator economic cu...

Incendiu în Luduș la un operator cu destinație de reciclare
Cutremur de 3,3 pe Richter, produs marţi dimineaţa în judeţul Vrancea
Eveniment marți, 1 septembrie 2026, 10:37

Cutremur de 3,3 pe Richter, produs marţi dimineaţa în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 s-a produs, astăzi, în judeţul Vrancea, la ora 9:54, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare...

Cutremur de 3,3 pe Richter, produs marţi dimineaţa în judeţul Vrancea
𝐀𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐕𝐨𝐜𝐞𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐇𝐎𝐏 𝟐𝟎𝟐𝟔!
Eveniment luni, 31 august 2026, 18:04

𝐀𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐕𝐨𝐜𝐞𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐇𝐎𝐏 𝟐𝟎𝟐𝟔!

Duminică, 30 august, la Teatrul de Stat din Constanța au fost anunțați laureații Galei HOP 2026. În cadrul acestui eveniment a fost anunțată...

𝐀𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐕𝐨𝐜𝐞𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐇𝐎𝐏 𝟐𝟎𝟐𝟔!
Ziua limbii române la UMFST Tg. Mureș
Eveniment luni, 31 august 2026, 14:57

Ziua limbii române la UMFST Tg. Mureș

Evenimentul cu motto-ul „Să-ți fie atât de drag cuvântul…” a fost celebrat de universitatea târgumureșeană și a reunit aproape 100...

Ziua limbii române la UMFST Tg. Mureș
Eveniment luni, 31 august 2026, 13:03

Un nou protest la Carfil Brașov

Un nou protest spontan a avut loc în această dimineață, la Carfil Brașov, sucursală a Romarm – societate care produce o gamă largă de...

Un nou protest la Carfil Brașov
Eveniment luni, 31 august 2026, 11:39

Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate astăzi în culorile drapelului României, pentru a marca Ziua Limbii Române

Brașovul a jucat un rol important în dezvoltarea limbii și culturii române: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hanș...

Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate astăzi în culorile drapelului României, pentru a marca Ziua Limbii Române
Eveniment luni, 31 august 2026, 09:59

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș

Ziua Limbii Române a fost marcată, duminică, la Prima Școală Românească din Târgu Mureș. Corul de copii Pnevma a deschis, aseară,...

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș
Eveniment luni, 31 august 2026, 09:55

Mureș: Femeie rănită în incendiu

Un incendiu a cuprins, în noaptea de duminică spre luni, o anexă gospodărească din localitatea Mura Mică, comuna Gurghiu, județul Mureș....

Mureș: Femeie rănită în incendiu