Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Situația antreprenorilor români

Situația antreprenorilor români

Publicat de Corina Muntean, 25 septembrie 2024, 10:55 / actualizat: 25 septembrie 2024, 15:06

Condițiile tot mai dificile de business, legislația tot mai stufoasă și mai limitativă, lipsa de capital și de piețe de desfacere sufocă afacerile românești. Aproape 3.700 de proceduri noi de insolvenţă au fost deschise numai în primul semestru din 2024.

3.684 proceduri noi de insolvenţă au fost deschise în primul semestru din acest an pentru a da șansă creditorilor să mai recupereze ce se mai poate recupera din creanețele debitorilor. Potrivit studiului realizat de Coface România, acest tip de procedură este în creştere cu 8,32% comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, reflectând condițiile dificile cu care se confruntă afacerile din România.
În context se observă şi o deteriorare a comportamentului de plată în rândurile companiilor, numărul incidentelor de plată fiind cu 29% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023. Datele indică, totodată, o creştere cu 73% a numărului de insolvenţe la nivelul companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, faţă de acelaşi interval din 2023.
Explicațiile vin prin contextul economic şi geopolitic internaţional care rămâne unul complicat: prelungirea războiului din Ucraina dar şi începerea conflictului din Israel pun o şi mai mare presiune pe economia globală.
În acest context, România a avut o creştere economică de doar 1,5%, în termeni reali, în primul semestru al anului 2024 faţă de primul semestru al anului 2023. Totodată, execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat după primele şase luni ale anului 2024 cu un deficit de 3,6% din PIB, comparativ cu 2,32% din PIB în aceeaşi perioadă din 2023. Cele mai multe companii care au intrat în insolvenţă în primul semestru al anului curent activează în Comerţul cu ridicata şi amănuntul (986), Construcţii (766) şi Industria prelucrătoare (437) reprezentând 60% din numărul total de insolvenţe deschise. Cele mai mari creşteri ale numărului de insolvenţe comparativ cu primul semestru din 2023 au fost înregistrate în sectoarele Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+14%), Construcţii (+12%) şi Industria prelucrătoare (+11%).
Pentru a doua parte a anului 2024 specialiștii Coface România se așteaptă la o deteriorare a mediului de afaceri ceea ce va conduce la o creştere a numărului incidentelor de plată şi a insolvenţelor. Pe acest fond, companiile trebuie să-şi ia măsuri de protejare a afacerilor, atrag aceștia atenția.
Conform datelor ONRC, în primele 6 luni ale anului 2024 au fost înmatriculate 68.223 de companii, aceasta fiind cea mai scăzută valoare din ultimele semestre, incluzând primul semestru din 2019. Raportul tot mai mic din ultimii ani dintre înmatriculările şi radierile noi a făcut ca ritmul de creştere al companiilor active din economie să scadă, situându-se în acest moment la puţin peste 1,25 milioane de companii active.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Economic joi, 22 octombrie 2026, 13:55

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut

Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, au fost înmatriculate peste 45.000 de maşini, iar cota de piaţă a mărcii a coborât...

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
Economic joi, 22 octombrie 2026, 09:23

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita

Producţiile agricole din judeţul Harghita au fost bune în acest an, însă preţurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât...

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
Economic luni, 19 octombrie 2026, 15:27

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Harghita a început efectuarea plăţilor în avans către cei 23.500 de fermieri din judeţ,...

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 16:57

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană

România a avut şi luna trecută cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană, calculată de Eurostat la 6,5%, mult peste...

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 08:09

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern, la începutul săptămânii viitoare. Randamentul...

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern
Economic joi, 15 octombrie 2026, 14:43

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie

Ministerul Finanţelor anunță că decizia a fost luată în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026...

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie
Economic marți, 13 octombrie 2026, 19:05

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă, ajungând la 5.688 de lei, potrivit datelor...

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă
Economic marți, 13 octombrie 2026, 10:28

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut....

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026