Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sprijin de la stat pentru înființarea de păduri

Sprijin de la stat pentru înființarea de păduri
Foto: Radio Tg. Mures / Corina Muntean

Publicat de Corina Muntean, 24 martie 2021, 14:15

Din această săptămână, APIA primeşte cereri de plată aferente anului 2021 pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.

Aceste pachete, denumite de agro-silvo-mediu, se pot depune până pe 17 mai, după care până în 11 iunie se percep penalități de 1 la sută pe zi din suma cuvenită.

Purtătorul de cuvânt al APIA Mureș, Constantin Citirigă, a precizat că este a patra sesiune de la inaugurarea acestei finanțări în 2016, în județ existând până acum 11 beneficiari:

Angajamentele de agro-silvo-mediu sunt încheiate pe cinci ani, astfel încât în acest an îi așteptăm pe cei care au depus cereri în anii precedenți și sunt deja sub angajament, ca să și-l continue până la împlinirea celor 5 ani. Desigur, se pot încheia și angajamente noi. În 2019 am primit 4 cereri, aflate sub angajament în acest moment, iar în 2020 am primit 7 cereri. Din informațiile pe care le deținem, trei potențiali beneficiari și-au arătat interesul pentru a deschide noi angajamente.

Sumele ce se acordă sunt de 38 euro pe hectar pentru asigurarea de așa-numite ”zone de liniște” pentru fauna pădurii și 137 euro pe hectar pentru eliberarea lemnelor din rărituri, fără mijloace mecanizate, a explicat Constantin Citirigă:

Sunt două pachete, primul se referă la asigurarea de zone de liniște și are ca ascop netulburarea faunei din aceste păduri, aflate în proprietate privată, cu o suprafață minimă de 100 de hectare, la care sunt potențial eligibile inclusiv unitățile administrativ teritoriale. Suprafața de 100 de hectare se poate atinge și prin asociere simplă. Sumele care se acordă sunt, pentru asigurarea de zone de liniște, de 38 de euro pe hectar. Pachetul doi, care presupune eliberarea lemnelor din rărituri numai cu atelaje, deci fără nicio intervenție mecanizată, are o valoare de 137 de euro pe hectar.

În acest pachet de ajutor mai există o a treia schemă de finanțare ce implică înființarea de perdele forestiere. Însă aceasta este accesată doar în zona de sud a țării, unde pericolul deșertificării câmpiilor e tot mai prezent, din cauza schimbărilor climatice, a mai spus Constantin Citirigă.

Valeriu Russu

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Economic joi, 22 octombrie 2026, 13:55

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut

Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, au fost înmatriculate peste 45.000 de maşini, iar cota de piaţă a mărcii a coborât...

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
Economic joi, 22 octombrie 2026, 09:23

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita

Producţiile agricole din judeţul Harghita au fost bune în acest an, însă preţurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât...

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
Economic luni, 19 octombrie 2026, 15:27

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Harghita a început efectuarea plăţilor în avans către cei 23.500 de fermieri din judeţ,...

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 16:57

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană

România a avut şi luna trecută cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană, calculată de Eurostat la 6,5%, mult peste...

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 08:09

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern, la începutul săptămânii viitoare. Randamentul...

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern
Economic joi, 15 octombrie 2026, 14:43

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie

Ministerul Finanţelor anunță că decizia a fost luată în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026...

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie
Economic marți, 13 octombrie 2026, 19:05

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă, ajungând la 5.688 de lei, potrivit datelor...

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă
Economic marți, 13 octombrie 2026, 10:28

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut....

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026