Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Stadioanele braşovene vor fi controlate

Publicat de radiomures, 7 iulie 2008, 00:00

Suprefectul Szakal Andras a anunţat cã pe 15 iulie va veni la Braşov o comisie a Federaţiei Române de Fotbal, care va analiza, împreunã cu membrii Comisiei judeţene pentru combaterea violenţei în sport, starea stadioanelor din judeţ. Se va controla dacã administratorii acestor baze au îndeplinit prevederile Legii nr. 4, care stabileşte ce mãsuri se impun pentru prevenirea unor incidente neplãcute în timpul competiţiilor sportive. Printre aceste norme se numãrã instalarea de sisteme de monitorizare video pe toate stadioanele unde se joacã meciuri din Ligile I, II şi III. De asemenea, la intrãrile spectatorilor trebuie montate sisteme metalice rotative, trebuie sã existe sistem de sonorizare, locurile trebuie numerotate, iar forţele de ordine trebuie sã aibã un punct de control. Subprefectul a precizat cã în judeţ se vor face verificãri la stadionele Tineretului şi Forex, ambele din Braşov, precum şi la locaţiile de acest gen din Sãcele, Tãrlungeni, Ghimbav şi Bod, iar în cazul în care bazele sportive nu vor primi acreditarea, echipele vor fi nevoite sã joace în alte localitãţi. Adrian Munteanu

Ziua Drapelului Național, Nunta de Aur și întâlnirea delegațiilor orașelor înfrățite, marcate în cadrul Zilelor Târgumureșene
Eveniment sâmbătă, 27 iunie 2026, 10:31

Ziua Drapelului Național, Nunta de Aur și întâlnirea delegațiilor orașelor înfrățite, marcate în cadrul Zilelor Târgumureșene

Respectul pentru simbolurile naționale, bucuria de a celebra familii care au rămas unite timp de 50 de ani și prietenia construită între...

Ziua Drapelului Național, Nunta de Aur și întâlnirea delegațiilor orașelor înfrățite, marcate în cadrul Zilelor Târgumureșene
Incendiu în cursul nopții în localitatea Zau de Câmpie
Eveniment sâmbătă, 27 iunie 2026, 10:28

Incendiu în cursul nopții în localitatea Zau de Câmpie

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, în sprijin intervenind și Serviciul Voluntar pentru...

Incendiu în cursul nopții în localitatea Zau de Câmpie
„Mechanomorphosis”, expoziție de artă contemporană, la Tg.Mureș
Eveniment vineri, 26 iunie 2026, 14:15

„Mechanomorphosis”, expoziție de artă contemporană, la Tg.Mureș

Este vorba despre o expoziție de sculptură susținută de artistul plastic târgumureșean Ughy Levente, care ne invită la o incursiune...

„Mechanomorphosis”, expoziție de artă contemporană, la Tg.Mureș
Drapelul României, sfințit și arborat la Tg. Mureș, Sf. Gheorghe și Miercurea Ciuc
Eveniment vineri, 26 iunie 2026, 12:47

Drapelul României, sfințit și arborat la Tg. Mureș, Sf. Gheorghe și Miercurea Ciuc

Ceremonia de la Tg. Mureș a debutat încă de ieri, când steagul arborat anul trecut fost coborât de pe catarg și în locul său a fost sfințit...

Drapelul României, sfințit și arborat la Tg. Mureș, Sf. Gheorghe și Miercurea Ciuc
Eveniment joi, 25 iunie 2026, 15:13

Peste 1.000 de participanți la cea de-a IV-a ediție a „Festa della Pastasciutta” de la Greci, județul Tulcea

Peste 1.000 de persoane au participat, în acest weekend, la cea de-a IV-a ediție a Festa della Pastasciutta, eveniment organizat în localitatea...

Peste 1.000 de participanți la cea de-a IV-a ediție a „Festa della Pastasciutta” de la Greci, județul Tulcea
Eveniment joi, 25 iunie 2026, 11:39

Încep Zilele Târgumureșene

De astăzi până duminică, municipiul Târgu Mureș este în sărbătoare. A 29-a ediție a Zilelor orașului aduce patru zile de concerte,...

Încep Zilele Târgumureșene
Eveniment miercuri, 24 iunie 2026, 14:14

Ziua Drapelului Național va fi marcată și la Miercurea-Ciuc

Evenimentul va avea loc vineri, 26 iunie, de la ora 9:00 și se va desfășura în fața Monumentului Ostașului Necunoscut, situat pe Bulevardul...

Ziua Drapelului Național va fi marcată și la Miercurea-Ciuc
Eveniment miercuri, 24 iunie 2026, 12:20

BIKEATHON dă startul înscrierilor pentru proiecte

Fundația Comunitară Mureș anunță deschiderea înscrierilor pentru proiecte. Organizațiile și grupurile de inițiativă sunt invitate să se...

BIKEATHON dă startul înscrierilor pentru proiecte