Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Statele trebuie sã coopereze pentru securitate regionalã

Publicat de radiomures, 5 iunie 2006, 00:00

Declaraţia adoptatã de şefii de stat sau de guvern care au participat la Forumul Mãrii Negre considerã conflictele nesoluţionate din regiune cea mai mare provocare pentru securitatea şi stabilitatea bazinului pontic.
Participanţii la reuniune au adoptat o declaraţie comunã conform cãreia provocãrile de securitate cu care se confruntã regiunea sunt cele care ţin de alimentarea cu energie, terorism şi proliferarea armelor de distrugere în masã.
Forumul Mãrii Negre desfãşurat la Palatul Parlamentului din Bucureşti, a adunat, luni, laolaltã, şefi de stat şi de guvern din regiunea Mãrii Negre.
Alãturi de preşedintele Traian Bãsescu, au fost prezenţi alţi cinci şefi de stat ai Armeniei, Azerbaidjanului, Georgiei, Moldovei şi Ucrainei, dar şi înalţi oficiali din Bulgaria, Turcia, Grecia.
De asemenea, oficiali din state occidentale şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi europene, precum ONU, OSCE şi Consiliul Europei au venit luni la forumul Mãrii Negre.
Oficialii prezenţi la reuniune au subliniat importanţa cooperãrii între statele de la Marea Neagrã pentru combaterea ameninţãrilor ce vizeazã securitatea în aceastã zonã.
Vorbind despre proiectele de colaborare dintre ţãrile riverane, preşedintele Traian Bãsescu regretã lipsa Rusiei de la acest summit şi a anunţat cã pânã la reuniunea de anul viitor va fi gata şi aşa numita Cartã a Mãrii Negre.
La rândul sãu, premierul Cãlin Popescu Tãriceanu a vorbit despre importanţa unirii resurselor din ţãrile riverane pentru cooperarea economicã şi securitatea regionalã.
Forumul Mãrii Negre este organizat chiar la iniţiativa României şi este unul dintre cele mai costisitoare evenimente politice ale ţãrii: pentru o singurã zi vor fi cheltuite 26 de miliarde de lei.
Oficialii spun însã cã investiţia meritã fãcutã, pentru a afirma importanţa României în zona Mãrii Negre.
Lucrãrile forumului au ca scop intensificarea dialogului în vederea întãririi cooperãrii regionale în domeniul economic, în materie de securitate şi pentru promovarea reformelor democratice în regiune.

Vlad Amariei, Mihaela Ionaş (sursa: Realitatea Tv)

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:22

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”,...

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”