Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Steagul României a fost arborat pe clădirea Prefecturii Mureş

Publicat de radiomures, 26 iunie 2012, 00:00 / actualizat: 3 februarie 2015, 19:52

26 iunie a fost declarată Zi a Drapelului Naţional printr-o lege adoptată în 1998, care prevede organizarea de ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ.

Ziua de astăzi este cu atât mai importantă cu cât coincide cu Ziua tuturor sfinţilor români.

La Tg Mures, înainte de arborare a fost organizată o ceremonie religioasă de sfinţire a Tricolorului la Catedrala Mică din municipiu, la care au participat cadre militare şi şefi ai mai multor instituţii din judeţ.

Un sobor de trei preoţi ortodocşi, în fruntea căruia s-a aflat protopopul Gheorghe Şincan, a oficiat slujba.

După slujba religioasă, drapelul a fost înălţat pe catargul din faţa Palatului Administrativ, în timp ce se intona imnul naţional.

Prefectul de Mureş, Alexandru Petru Frătean, a declarat că aceasta este o zi sfântă în care trebuie arătat respectul pentru însemnele naţionale- drapelul, stema ţării şi imnul naţional.

Totodată, tricolorul românesc este şi simbolul onoarei, gloriei  militare, precum şi a jertfelor românilor de-a lungul istoriei.

Drapelul Naţional a fost decretat pentru prima oară ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească la 14 iunie 1848, având înscrisă pe el deviza „Dreptate, Frăţie”.

Valeriu Russu

 

 

Maraton de încondeiat ouă la Sfântu Gheorghe
Eveniment vineri, 3 aprilie 2026, 12:28

Maraton de încondeiat ouă la Sfântu Gheorghe

Fundaţia Guzsalyas din Sfântu Gheorghe organizează astăzi, pentru al 12-lea an consecutiv, un maraton de încondeiat ouă, cu o durată de 17-18...

Maraton de încondeiat ouă la Sfântu Gheorghe
Ziua Internațională a Romilor va fi marcată la Sfântu Gheorghe
Eveniment joi, 2 aprilie 2026, 16:17

Ziua Internațională a Romilor va fi marcată la Sfântu Gheorghe

Manifestările, organizate de Asociaţia Romilor Amenkha, în parteneriat cu mai multe instituţii şi organizaţii locale, vor începe pe 7 aprilie,...

Ziua Internațională a Romilor va fi marcată la Sfântu Gheorghe
Jandarmii harghiteni își prezintă tehnica, de Ziua Jandarmeriei Române
Eveniment joi, 2 aprilie 2026, 12:00

Jandarmii harghiteni își prezintă tehnica, de Ziua Jandarmeriei Române

Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita marchează Ziua Jandarmeriei Române printr-un eveniment dedicat comunității, organizat vineri, 3...

Jandarmii harghiteni își prezintă tehnica, de Ziua Jandarmeriei Române
Peste 60 de hectare de teren afectate de incendii de vegetație în județul Harghita, de la începutul anului
Eveniment marți, 31 martie 2026, 15:00

Peste 60 de hectare de teren afectate de incendii de vegetație în județul Harghita, de la începutul anului

  Zeci de incendii de vegetație uscată au fost înregistrate în județul Harghita de la începutul anului, afectând peste 60 de hectare de...

Peste 60 de hectare de teren afectate de incendii de vegetație în județul Harghita, de la începutul anului
Eveniment marți, 31 martie 2026, 13:43

O sută de persoane cu dizabilităţi şi asistenţi sociali au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală

Veniţi şi din Constanţa, Vâlcea, Braşov, Covasna, Cluj, Argeş şi Prahova, ei s-au declarat nemulţumiţi de anularea scutirilor de impozite,...

O sută de persoane cu dizabilităţi şi asistenţi sociali au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală
Eveniment luni, 30 martie 2026, 15:01

Peste 1.000 de pasageri au tranzitat duminică Aeroportul Transilvania Târgu Mureș

Aeroportul Transilvania Târgu Mureș a pornit, ieri, noul calendar al zborurilor, operate de compania Wizz Air. Astfel, de la Târgu Mureș se poate...

Peste 1.000 de pasageri au tranzitat duminică Aeroportul Transilvania Târgu Mureș
Eveniment luni, 30 martie 2026, 12:46

Târg de Paște, la Tg.Mureș

În pragul sărbătorilor pascale catolice, Piața Trandafirilor din Târgu Mureș devine locul unde tradiția, gustul și atmosfera de sărbătoare...

Târg de Paște, la Tg.Mureș
Eveniment luni, 30 martie 2026, 11:32

De astăzi, noul spital de Pneumologie din Sf. Gheorghe devine funcțional

Construit în circa trei ani, noul spital de pneumologie din municipiul Sfântu Gheorghe își începe astăzi, în mod oficial, activitatea....

De astăzi, noul spital de Pneumologie din Sf. Gheorghe devine funcțional