Sute de membri din organizaţia municipal Brașov a UNPR se vor înscrie în PNL
Este vorba despre un număr de 500 de persoane, respectiv 80% din organizația municipală a UNPR.
Anunțul a fost făcut azi, într-o conferinţa de presă a filialei PNL Braşov, de către Ovidiu Micu, fost vicepreşedinte al organizaţiei municipale a UNPR.
Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Braşov, Adrian Oprică, a precizat la rândul lui că este vorba despre 500 de membri, care urmează să completeze adeziuni, din care 100 sunt militanţi care au activat la organizaţiile de cartiere.
Aceștia vor avea acelaşi statut, iar vechimea din UNPR se păstrează.
Sursa: Agerpres