Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sute de braşoveni sunt aproape de executarea silită

Publicat de radiomures, 5 ianuarie 2012, 00:00

Chiar la finalul anului 2011, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov au postat, pe site-ul instituţiei, o nouă listă cu datornicii la fondul de sănătate.
Cei 764 de contribuabili găsiţi datori apar pe lista CAS-ului cu tot cu domiciliul lor fiscal şi sunt anunţaţi că au fost emise titlurile executorii.
Concret, dacă nu-şi rezolvă situaţia cu datoriile la sănătate, următorul pas este poprirea pe conturile pe care le au. Pe această listă apar cei cărora le-au fost trimise deja scrisorile de înştiinţare acasă, dar aceste scrisori au fost returnate.
Cei care se află pe Lista respectivă au timp 45 de zile de la data afişării (respectiv 30 decembrie 2011) să o conteste, prezentând documente justificative.
Adrian Munteanu

ANAF: peste 1.100 de persoane fizice care nu au putut justifica provenienţa unor venituri sau fonduri utilizate în ultimul an
Economic luni, 15 iunie 2026, 13:36

ANAF: peste 1.100 de persoane fizice care nu au putut justifica provenienţa unor venituri sau fonduri utilizate în ultimul an

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţă că, în perioada iulie 2025-mai 2026 a controlat peste o 1.100 de persoane fizice care nu au...

ANAF: peste 1.100 de persoane fizice care nu au putut justifica provenienţa unor venituri sau fonduri utilizate în ultimul an
Rata anuală a inflaţiei a continuat să urce luna trecută, dar a rămas sub pragul de 11 la sută
Economic vineri, 12 iunie 2026, 18:26

Rata anuală a inflaţiei a continuat să urce luna trecută, dar a rămas sub pragul de 11 la sută

Mai precis, inflaţia a ajuns în luna mai la 10,85 la sută, după ce în aprilie sărise la 10,7 procente, arată datele Institutului Naţional de...

Rata anuală a inflaţiei a continuat să urce luna trecută, dar a rămas sub pragul de 11 la sută
Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci din România cu amenzi record
Economic luni, 8 iunie 2026, 08:25

Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci din România cu amenzi record

Consiliul Concurenţei a sancţionat zece bănci din România cu amenzi record, în valoare totală de aproape 4 miliarde de lei Băncile au fost...

Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci din România cu amenzi record
La Ministerul Muncii continuă seria consultărilor cu sindicatele pe proiectul noii legi a salarizării
Economic sâmbătă, 30 mai 2026, 11:54

La Ministerul Muncii continuă seria consultărilor cu sindicatele pe proiectul noii legi a salarizării

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, continuă seria consultărilor cu sindicatele pe proiectul noi legi a salarizării, contestat de...

La Ministerul Muncii continuă seria consultărilor cu sindicatele pe proiectul noii legi a salarizării
Economic sâmbătă, 30 mai 2026, 09:31

RomGaz a preluat oficial platforma Azomureş printr-un contract de 69 milioane euro

RomGaz a preluat oficial platforma Azomureş. Contractul, în valoare de 69 de milioane de euro, a fost semnat ieri, a anunţat premierul interimar...

RomGaz a preluat oficial platforma Azomureş printr-un contract de 69 milioane euro
Economic marți, 26 mai 2026, 19:46

Apicultorii vor putea beneficia de un ajutor de stat majorat de la 12 la 15 euro pentru fiecare familie de albine

Apicultorii vor putea beneficia de un ajutor de stat majorat de la 12 la 15 euro pentru fiecare familie de albine, dar fără să depăşească un...

Apicultorii vor putea beneficia de un ajutor de stat majorat de la 12 la 15 euro pentru fiecare familie de albine
Economic marți, 26 mai 2026, 19:33

Tot mai multe firme din judeţul Harghita se confruntă cu dificultăţi financiare şi probleme legate de fluxul de numerar

Numărul eşalonărilor la plată a crescut semnificativ în ultimul an, arată datele bilanţului pe 2025 prezentate marţi, în şedinţa...

Tot mai multe firme din judeţul Harghita se confruntă cu dificultăţi financiare şi probleme legate de fluxul de numerar
Economic marți, 26 mai 2026, 14:04

Sindicatele, nemulțumite de graba cu care guvernanții vor să adopte Legea Salarizării

Ministerul Muncii începe azi consultările cu sindicatele pe proiectul legii salarizării. Discuțiile vor avea loc până în 4 iunie, astfel...

Sindicatele, nemulțumite de graba cu care guvernanții vor să adopte Legea Salarizării