Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Teatrul Naţional Radiofonic aniversează naşterea lui A.I. Cuza

Teatrul Naţional Radiofonic aniversează naşterea lui A.I. Cuza

Publicat de MIRELA ROTAR, 18 martie 2020, 15:57

Vineri, 20 martie, la aniversarea a 200 de ani de la naşterea domnitorului Unirii Principatelor Române, Radio România Actualităţi şi Radio România Cultural difuzează, de la ora 23:05, respectiv 23:00, premiera absolută Alexandru Ioan Cuza. Întâlnirea, scenariu de Ema Stere. Producţia este realizată în parteneriat cu Teatrul Ţăndărică Bucureşti.

Scenariul semnat de Ema Stere, Alexandru Ioan Cuza. Întâlnirea, face parte din seria pieselor destinate tinerilor, dar şi celor interesaţi de dezbaterea temelor istoriei şi identităţii naţionale. Afirmată ca autoare de proză, Ema Stere a scris o serie de trei piese scurte de teatru în care se opreşte asupra figurilor fondatoare ale istoriei şi culturii române. Personajele manualelor şcolare se transformă în oameni vii pentru a livra tinerilor în mod atractiv semnificaţia faptelor consemnate în istorie.

Producţia Alexandru Ioan Cuza. Întâlnirea evocă figura domnitorului într-un demers cu fundament documentar. Lectura documentelor decupează contextul socio-politic şi economic al epocii, iar scenariul Emei Stere chestionează relaţia posterităţii cu marile figuri ale istoriei. E, astfel, revizitată istoria în forme originale, sunt chestionate clişeele istoriei oficiale şi răsfoite documentele epocii pentru a explica şi nuanţa informaţia general cunoscută. Visul actorilor, în care Alexandru Ioan Cuza le apare tinerilor preocupaţi de reprezentarea scenică a personajului istoric, oferă pretextul pentru a reciti documente de epocă şi a înţelege motivaţia deciziilor şi faptelor domnitorului. Coborât de pe soclul triumfalismului, momentul Unirii de la 1859 e evaluat din perspectiva anilor care i-au urmat. Figura artizanului Unirii Principatelor se decupează din comentariul relaţiilor cu apropiaţii, din confruntarea cu trădarea politicienilor şi cu abdicarea impusă. Contextul politic al vremii, comentarea şi explicarea sensului schimbărilor din societatea românească completează portretul lui Cuza şi propune prin muzica şi limbajul epocii o imagine a lumii româneşti la momentul care a deschis drumul modernizării.

Demersul artistic are asociată o dimensiune educativă, livrată ludic din întâlnirea a două epoci: pe de o parte valorile şi idealurile secolului al XIX-lea încarnate în personalitatea lui Cuza, pe de altă parte revelaţia umanităţii personajului istoric, înţeles de către tinerii actori prin spargerea cojii discursului oficial din documente.

Alexandru Ioan Cuza. Întâlnirea, scenariu de Ema Stere, adaptarea radiofonică Mihnea Chelaru. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Robert Radoveneanu, Ştefan Craiu, Andreea Ionescu, George Simian, Radu-Lucian Sinaci. Asistenţa tehncă: Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Sound design: Mihnea Chelaru. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.

Seară de tango la Sala Radio: Analia Selis, Mariano Castro și Big Band-ul Radio România
Radio România joi, 29 octombrie 2026, 13:13

Seară de tango la Sala Radio: Analia Selis, Mariano Castro și Big Band-ul Radio România

Pasiune, nostalgie și ritmuri argentiniene: joi, 5 noiembrie 2026 (19:00), Big Band-ul Radio România, dirijat de Simona Strungaru, vă invită la...

Seară de tango la Sala Radio: Analia Selis, Mariano Castro și Big Band-ul Radio România
Autografe cu violonistul Valentin Șerban la Ateneul Român
Radio România miercuri, 28 octombrie 2026, 15:14

Autografe cu violonistul Valentin Șerban la Ateneul Român

Miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 19:00, va avea loc la Sala Mare a Ateneului Român recitalul susținut de violonistul Valentin Șerban, Artist...

Autografe cu violonistul Valentin Șerban la Ateneul Român
98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural