Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Testul FMI se apropie, iar negocierile se anunţã dificile

Publicat de radiomures, 7 septembrie 2005, 00:00

Dupã anunţarea planurilor fiscale ale ministrului Sebastian Vlãdescu, urmeazã marele test al Fondului Monetar Internaţional.
Acordul cu acesta are o mizã foarte importantã: dacã el existã, România prezintã încredere economicã mai mare în faţa Uniunii Europene, în materie de economie.
Semnarea documentului este, însã, din ce în ce mai nesigurã.
De la ultimele discuţii cu negociatorii fondului, toate cifrele au fost date peste cap, ceea ce înseamnã cã negocierile vor porni din nou de la cifra … zero.
Ministrul Sebastian Vlãdescu a anunţat deja cã va pleca la Washington împreunã cu guvernatorul Bãncii Naţionale pentru discuţii cu cei de la FMI.
Întrebarea este dacã vor discuta pe rãmãşiţele actualului acord sau acesta va fi dat la gunoi şi va fi negociat unul nou.
Ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlãdescu, sperã ca alãturi de reprezentanţii FMI sã gãseascã soluţiile pentru ca Executivul român sã colaboreze cu FMI în 2006.

Mihaela Iuonaş – Combinaţie de agenţii

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:22

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”,...

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”