Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

“Tigrii”, precauți înaintea jocurilor 3 și 4 din finală

“Tigrii”, precauți înaintea jocurilor 3 și 4 din finală
Foto: Foto: Toth Csaba/bcmures.com

Publicat de radiomures, 26 mai 2016, 19:01

BC Mureș va întâlni sâmbătă și luni, 30 mai, pe teren propriu, pe CSM Oradea în meciurile cu numerele 3 și 4 din finala Ligii Naționale de baschet masculin. Înaintea acestor partide, scorul la general este egal, 1-1, cele două formații împărțindu-și victoriile în primele jocuri disputate la Oradea. Bihorenii s-au impus în prima întâlnire cu 85-79, în timp ce mureșenii și-au adjudecat victoria în cea de-a doua dispută, cu 77-71. Chiar dacă la prima vedere, BC Mureș pare favorită, având în vedere că urmează să evolueze în fața propriilor suporteri, finala este departe de-a se fi jucat, echipa antrenată de Cristian Achim fiind capabilă de-a se impune în “junglă”. În conferința de presă premergătoare celor două partide de la Tg.Mureș, atât președintele grupării mureșene, Cornel Lungu, cât și antrenorul principal, Szaszgaspar Barnabas, s-au arătat precauți și consideră că formația bihoreană păstrează în continuare prima șansă, chiar dacă a pierdut unul dintre jocurile de pe teren propriu.

Venim după o victorie obținută la Oradea, moralul este bun, însă dacă nu vom reuși să ne valorificăm avantajul terenului propriu, acel succes nu valorează practic nimic. Meciul de sâmbătă este extrem de important. Trebuie să ne mobilizăm și să-l câștigăm, pentru ca apoi, luni, să evoluăm practic cu trofeul pe masă. Ne așteaptă două partide extrem de dificile. Oradea este o echipă foarte bună, a terminat sezonul regulat pe locul doi și este capabilă să se impună în fața oricărei formații. Trebuie să fim precauți și să jucăm cât mai bine. Toți jucătorii noștri sunt apți de joc, inclusiv Laci Lazar, care a suferit o contuzie la ochi în meciul doi, de la Oradea. Mulțumesc suporterilor care ne-au însoțit la cele două jocuri din deplasare. A fost un sprijin foarte bun pentru noi și sper ca și la partidele de acasă să beneficiem de suportul publicului spectator.”- președintele BC Mureș, Cornel Lungu.

„Primele două meciuri au fost extrem de echilibrate. Am reușit să ne întoarcem cu o victorie, muncită. Băieții au dat totul pe teren. Trebuie să ne mobilizăm și să ne concentrăm în continuare, pentru că Oradea este o echipă puternică, are o rotație de 10 jucători și noi considerăm că, în ciuda eșecului suferit pe teren propriu, acesta este în continuare favorită. Noi trebuie să ne autodepășim și să ne facem jocul. Ne pregătim intens și sper să reușim, cu ajutorul publicului, să-i mai surprindem încă o dată și să câștigăm sâmbătă, ca apoi luni, în cel de-al patrulea meci, să evoluăm cu medaliile de campioni pe masă. Avem șansa noastră și o să dăm totul pe teren. Este un moment foarte importnat și rog publicul să fie alături de noi” – Szaszgaspar Barnabas, antrenor principal BC Mureș.

Atât meciul de sâmbătă, cât și cel de luni, 30 mai, vor începe la ora 20. În cazul în care scorul la general va fi egal și după cele două partide de la Tg.Mureș, un al cincelea meci, decisiv, se va disputa la 2 iunie, la Oradea. Formația bihoreană are avantajul terenului propriu în eventualitatea unui meci decisiv, ca urmare a locului secund ocupat la finalul sezonului regulat, clasament în care BC Mureș a terminat pe cinci. Finala se dispută după sistemul “cel mai bun din 5 partide”.

Valeriu Voaideș

Foto interior: Valeriu Voaideș

IMG_3623

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:42

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei

Vineri, 23 octombrie, în Campionatul Național de hochei pe gheață au fost programate două partide, care au contat și pentru Erste Liga: Hockey...

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei
Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:29

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1

CSU Medicina Tg.Mureş primeşte, sâmbătă, 24 octombrie, vizita formaţiei CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti, într-un meci din cea de-a doua...

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1
Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:27

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României

Sportivii secţiei de arte marţiale a Clubului Sportiv Universitar Tg.Mureş s-au numărat printre performerii Campionatului European de Karate...

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României
Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:25

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România

Naţionala feminină de fotbal a ţării noastre, alcătuită din jucătoare cu vârsta sub 15 ani, a surclasat echipa similară a Albaniei cu scorul...

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 10:07

Victorie scontată a craiovenilor în UEFA Conference League

Universitatea Craiova, campioana României la fotbal, s-a impus cu 3-1 în deplasare – joi, 22 octombrie, în runda a doua din UEFA Conference...

Victorie scontată a craiovenilor în UEFA Conference League
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:15

Baschetbalistele clujene, al doilea eșec în EuroCup

Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj-Napoca se află în grupa F a EuroCup, având ca adversare pe Umana Reyer Veneția din Italia, Elitzur...

Baschetbalistele clujene, al doilea eșec în EuroCup
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:01

Baschetbaliștii târgumureșeni, lideri în Liga Națională

CSM Tg.-Mureș a învins, la o posesie, pe CSA Steaua București, cu 92-89, joi, 22 octombrie, în Sala Sporturilor „Simon László” din...

Baschetbaliștii târgumureșeni, lideri în Liga Națională
Sport joi, 22 octombrie 2026, 14:20

Baschetbaliştii mureşeni primesc vizita Stelei

CSM Tg.Mureş întâlneşte, joi, 22 octombrie, pe teren propriu, formaţia CSA Steaua Bucureşti, într-un meci din cea de-a patra etapă a Ligii...

Baschetbaliştii mureşeni primesc vizita Stelei