Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Tribunal Mureş a avut de judecat în 2015 cu 4000 de dosare mai puțin decât în 2014

Tribunal Mureş a avut de judecat în 2015 cu 4000 de dosare mai puțin decât în 2014

Publicat de radiomures, 26 februarie 2016, 18:42

Dacă în 2014 pe rolul insatnţei s-au aflat peste 15.000 de cauze, în cursul anului trecut magistraţii au avut de analizat doar aproximativ 11.000 de cauze.
De asemenea, tot anul trecut, a scăzut stocul de dosare la doar circa 3.200 faţă de 4.600 cât se înregistrau în 2014.
Preşedintele Tribunalului Mureş, judecătorul Ioana Lucaci, a explicat că este, de fapt, o revenire la un volum normal de activitate după o perioadă de supra-încărcare a instanţei cu dosarele privind taxa de primă înmatriculare şi litigiile de muncă generate de tăierile salariale din perioada Guvernului Boc:

Este adevărat că, statistic, dosarele sunt mai puţine în comparaţie cu anii anteriori dar practic ele reflectă o realitate socială. Cel mai mare număr de dosare l-am avut în 2012 şi a crescut până atunci începând cu 2010, 2011. A fost perioada în care au fost acele multe cauze pe rolul secţiei de contecios adminsitrativ şi fiscal, taxe auto, au fost acele cauze în litigii de muncă şi asigurări sociale determinate de modificările legislative, de tăieri de salarii. Practic, dispărând aceste cauze noi, la un volum care a fost în mod constant pe rolul Tribunalului Mureş la 10-11.000 de dosare.”

În ceea ce priveşte infracţiunile, preşedintele instanţei mureșene a arătat că au scăzut cele contra integrităţii persoanei, dar au crescut cele de evaziune fiscală.
Ioana Lucaci a mai arătat că un judecător de la instanţa mureşeană a avut de soluţionat anul trecut o medie de 458 de dosare.

Sanda Viţelar

Foto: www.zi-de-zi.ro

Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată pentru incitare la ură și discriminare împotriva muncitorilor imigranți
Justitie joi, 22 octombrie 2026, 15:43

Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată pentru incitare la ură și discriminare împotriva muncitorilor imigranți

Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată de Parchetul General în legătură cu postări pe intenet în care instiga oamenii împotriva...

Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată pentru incitare la ură și discriminare împotriva muncitorilor imigranți
Neexecutarea integrală a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea unor judecători nu a încălcat Convenţia
Justitie joi, 22 octombrie 2026, 12:56

Neexecutarea integrală a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea unor judecători nu a încălcat Convenţia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat dreptate Guvernului României în procesul legat de plata eşalonată a restanţelor salariale...

Neexecutarea integrală a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea unor judecători nu a încălcat Convenţia
CCR ar urma să decidă dacă guvernul Bolojan a încălcat Constituția atunci când a adoptat ordonanța privind SAFE
Justitie joi, 22 octombrie 2026, 10:52

CCR ar urma să decidă dacă guvernul Bolojan a încălcat Constituția atunci când a adoptat ordonanța privind SAFE

Curtea Constituțională ar urma să decidă astăzi dacă guvernul condus de fostul premier Ilie Bolojan a încălcat Constituția atunci când a...

CCR ar urma să decidă dacă guvernul Bolojan a încălcat Constituția atunci când a adoptat ordonanța privind SAFE
Contestaţia DIICOT în cazul plasării lui Călin Georgescu în arest la domiciliu se judecă vineri
Justitie luni, 19 octombrie 2026, 18:20

Contestaţia DIICOT în cazul plasării lui Călin Georgescu în arest la domiciliu se judecă vineri

Curtea de Apel Bucureşti va judeca vineri contestaţia depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de a-l plasa pe Călin...

Contestaţia DIICOT în cazul plasării lui Călin Georgescu în arest la domiciliu se judecă vineri
Justitie duminică, 18 octombrie 2026, 14:43

Sindicatul Sanitas din județul Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor

Direcției județene de Sănătate Publică. Măsura a fost luată în contextul în care au loc reduceri de cheltuieli de personal. Conducerea de...

Sindicatul Sanitas din județul Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor
Justitie joi, 15 octombrie 2026, 14:45

ÎCCJ câştigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului Finanţelor...

ÎCCJ câştigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Justitie miercuri, 14 octombrie 2026, 14:50

Muzeul etnografic ”Anton Badea” din Reghin a pierdut procesul cu moștenitorii spațiului, dar poate fi salvat

Muzeul, care aparține de Primăria Reghin, mai poate funcționa doi ani în clădirea din Str. Vânătorilor nr. 51. după care conducerea trebuie...

Muzeul etnografic ”Anton Badea” din Reghin a pierdut procesul cu moștenitorii spațiului, dar poate fi salvat
Justitie marți, 13 octombrie 2026, 15:31

Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu

Tribunalul Bucureşti a admis astăzi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume...

Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu