Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

UMFST va avea o farmacie proprie, care va fi deschisă și pentru public

UMFST va avea o farmacie proprie, care va fi deschisă și pentru public
Foto: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie

Publicat de APETRI MARGARETA, 7 iulie 2023, 13:39 / actualizat: 8 iulie 2023, 9:29

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș va deschide, în premieră în această toamnă, prima farmacie universitară.

Numită „Gaudeamus”, aceasta va funcționa după aceleași reguli ca o farmacie tradițională dar va avea, în plus, siguranța eliberării medicamentelor cu ajutorul unui program specializat. Acesta îl va avertiza pe farmacist că substanțele din medicamente pot interfera și pot afecta pacientul.

Marius Cherecheș, șef lucrări în cadrul Facultății de Farmacie.

Este un proiect, în felul lui, revoluționar, pentru că e primul de acest fel din țara noastră, o farmacie universitară. Vom încerca să automatizăm procesele repetitive și de rutină pentru ca farmaciștii să aibă mai mult timp să se ocupe de pacient. Vom sprijini munca farmaciștilor cu soluții software pentru identificarea potențialelor interacțiuni medicamentoase.

Farmacia va avea proprii farmaciști, dar aici vor activa și cadre didactice și studenți, a completat Marius Cherecheș.

Acest caracter universitar al farmaciei va fi dat de prezența imediată și permanentă a cadrelor didactice și a studenților în funcționarea farmaciei. Va fi o farmacie operată inclusiv cu personal din cadre didactice din facultate, iar studenții vor face practică acolo, din diverși ani, inclusiv studenții din anul V.

În cadrul farmaciei universitare va funcționa și un laborator de cercetare, unde se vor testa soluții farmaceutice noi.

Autor: Raluca Creț

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS