Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Un avion care transporta o echipă medicală s-a prăbuşit

Publicat de radiomures, 20 ianuarie 2014, 17:31

Un avion care transporta o echipă medicală s-a prăbuşit azi în judeţul Cluj, între Abrud şi Câmpeni, potrivit Agerpres.

Potrivit coordonatorului Programului Naţional de Transplant, Victor Zota, la bordul avionului se afla o echipă medicală care se îndrepta către Oradea.

‘Toţi sunt în viaţă, şi membrii echipei medicale, şi pilotul. Medicii erau de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Oradea’, a precizat Zota.

Accidentul a avut loc în zona comunei Beliş, iar viceprimarul localităţii, Mariana Ciumăfai, a precizat că accidentul s-a produs  într-o zonă împădurită.

Avionul, care aparţine Agenţiei Naţionale de Transplant, decolase de pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti şi se îndrepta spre Oradea, unde medicii urmau să participe la o operaţie de transplant.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, pentru AGERPRES, că în jurul orei 16.30 a fost primit un apel pe numărul de urgenţă 112 prin care o persoană anunţa că avionul s-a prăbuşit şi că erau şapte persoane la bord.

Agerpres

UPDATE

Atât doctorii, cât şi pilotul aeronavei sunt în viaţă. Oficiali din Ministerul de Interne au anunţat că avionul, pilotat de Adrian Iovan, ar fi aterizat forţat.  Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că instituţia a fost solicitată să sprijine cu elicopetere şi tehnică specială operaţiunea de căutare a aeronavei prăbuşite în judeţul Cluj şi pentru salvarea persoanelor aflate în avion. De la Tg.Mureş a decolat în urmă cu aproximativ o oră elicopterul SMURD, dar acesta a fost nevoit să se întoarcă la bază din cauza condiţiilor meteo extrem de nefavorabile.

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan a declarat că în avion erau şapte persoane, iar una dintre acestea a sunat la 112 şi a anunţat accidentul aviatic. Gheorghe Vuşcan a precizat că mai multe ambulanţe au fost trimise la faţa locului, iar persoanele rănite ar urma să fie transportate pentru îngrijiri la Cluj.   Echipajul medical aflat la bordul aeronavei utilitare mergea de la Bucureşti la Oradea pentru o intervenţie de prelevare de organe.   Coordonatorul Programului Naţional de Transplant, Victor Zota, a spus că medicii sunt de la Spitalele Elias şi Fundeni din Capitală, precum şi din Oradea.

UPDATE

Pasagerii avionului care a aterizat forţat au fost găsiţi la orele serii de către salvamontişti în zona Pasului Ursoaia, Beliş, în Munţii Apuseni, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului Judeţean Cluj, Monica Costin.

Ea a adăugat că urmează să ajungă la locul accidentului şi echipajele ISU.

Pe de altă parte, dispecerul de serviciu al Salvamont Cluj a declarat, pentru AGERPRES, că ultimele informaţii de la echipaje le are de la ora 19.15 şi că în acel moment salvamontiştii încă nu ajunseseră la locul accidentului, ci doar în apropiere.

Cei doi piloţi ai aeronavei căzute au fracturi la membrele inferioare şi le este foarte frig, a declarat dr. Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant în Bihor, după o discuţie telefonică cu accidentaţii după anunţul accidentului.

‘La bordul avionului se aflau dr. Radu Zamfir, expert în chirurgie hepatică, de la Spitalul Fundeni, dr. Valentin Calu, de la Spitalul Elias, dr. Sorin Ianceu, din Bihor, care face stagiu de chirurgie hepatică la Bucureşti şi se întorcea acasă să ajute la operaţie şi un student. Mai era, după câte am aflat eu, dl Iovan, pilotul şi copilotul său’, a declarat doctor Carmen Pantiş.

 

Radio Romania Actualitati, Agerpres

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS