Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Un nou aşezământ pentru îngrijirea bolnavilor incurabili

Publicat de radiomures, 1 martie 2013, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:05

Un aşezământ pentru  îngrijirea paleativă a bolnavilor incurabili şi pentru recuperarea pacienţilor după accident vascular cerebral va functiona la Odorheiu Secuiesc.

Aşezământul va fi amenajat, la Odorheiu Secuiesc, de Asociaţia Caritas, în cadrul unui proiect european. Şeful Departamentului Socio-Medical al Caritas, Peter Gyorgy, a declarat  că urmează să  se semneze contractul de finanţare  pentru amenajarea unei unităţi cu 26 de paturi, de care este mare nevoie în zonă. Acesta a explicat că unitatea va funcţiona începând din această toamnă, într-o clădire care a fost preluată de la o fundaţie din Odorheiu Secuies şi care va fi modificată pentru a fi potrivită noii destinaţii. Peter Gyorgy a precizat că se doreşte ca pacienţii care au suferit un accident vascular cerebral să fie reabilitaţi cât mai bine şi să devină autonomi într-un timp cât mai scurt, în acest sens fiind pregătiţi specialişti pentru o nouă abordare a dezvoltării competenţelor mişcării.

Ioana Dima 

 

 

Lucrările la noul Ambulatoriu al Spitalului din Săcele, o investiţie prin PNRR, au fost finalizate
Sănătate miercuri, 24 iunie 2026, 12:11

Lucrările la noul Ambulatoriu al Spitalului din Săcele, o investiţie prin PNRR, au fost finalizate

Lucrările la noul corp de clădire al Spitalului municipal Săcele, o investiţie finanţată cu fonduri PNRR în valoare de aproximativ 20 de...

Lucrările la noul Ambulatoriu al Spitalului din Săcele, o investiţie prin PNRR, au fost finalizate
Intervenţie chirurgicală urologică de înaltă complexitate, realizată în premieră regională la Odorheiu Secuiesc
Sănătate miercuri, 24 iunie 2026, 12:07

Intervenţie chirurgicală urologică de înaltă complexitate, realizată în premieră regională la Odorheiu Secuiesc

O intervenţie chirurgicală complexă din domeniul urologiei oncologice a fost realizată în premieră regională la Spitalul Municipal din...

Intervenţie chirurgicală urologică de înaltă complexitate, realizată în premieră regională la Odorheiu Secuiesc
Investiție europeană pentru diagnosticul cancerului la Spitalul Clinic Județean Mureș
Sănătate marți, 23 iunie 2026, 16:00

Investiție europeană pentru diagnosticul cancerului la Spitalul Clinic Județean Mureș

Spitalul Clinic Județean Mureș a finalizat proiectul de dotare a Serviciului de Anatomie Patologică, investiție menită să îmbunătățească...

Investiție europeană pentru diagnosticul cancerului la Spitalul Clinic Județean Mureș
Încep lucrările de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, mutată în Staționarul Tractorul
Sănătate miercuri, 17 iunie 2026, 08:17

Încep lucrările de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, mutată în Staționarul Tractorul

Investiția se ridică la 1,5 milioane de euro și este realizată prin proiectul „Spitale Publice din Bani Privați”, derulat de Fundația...

Încep lucrările de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, mutată în Staționarul Tractorul
Sănătate marți, 16 iunie 2026, 17:00

Mii de români, afectați anual de cancerele orale

Colegiul Medicilor Stomatologi din România a lansat, la finele săptămânii trecute OralONCOCheck, o platformă prin care medicii pot raporta...

Mii de români, afectați anual de cancerele orale
Sănătate marți, 16 iunie 2026, 11:55

Sanitas continuă greva japoneză și în această săptămână

La recomandarea Federației Sanitas, sindicaliștii din spitalele și unitățile DGASPC din Mureș și Harghita continuă protestul cu banderole...

Sanitas continuă greva japoneză și în această săptămână
Sănătate duminică, 14 iunie 2026, 11:39

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată astăzi iar datele oficiale arată că numărul celor care aleg să facă acest gest este în...

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge
Sănătate vineri, 12 iunie 2026, 12:43

Deficitul de medici de familie se menține în Mureș

Situația este generală la nivel național, iar după încheierea contractărilor din luna mai nu s-au înregistrat îmbunătățiri substanțiale....

Deficitul de medici de familie se menține în Mureș