Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Valabilitatea Cardului European de Sănătate a fost extinsă pentru a se face economii la buget

Valabilitatea Cardului European de Sănătate a fost extinsă pentru a se face economii la buget

Publicat de Rotar Mirela, 16 decembrie 2025, 16:00

O lege cuprinsă în al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetar al Guvernului Bolojan, a modificat o serie de prevederi din Legea sănătății, astfel încât valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a crescut pentru anumite categorii de persoane.

În prima parte a anului valabilitatea cardului deja a fost extinsă de la unu la doi ani, iar de luna trecută la acest termen general au fost aplicate excepții pentru două categorii de persoane. Este vorba despre pensionarii de peste 65 de ani și minorii, precizează directorul economic al CJAS Mureș, Manuel Butiulcă:

,,Perioada de valabilitate a cardului european este de doi ani de la data emiterii însă există și două excepții: 10 ani de la emitere pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionar și care au împlinit vârsta de 65 de ani iar cealaltă excepție este de la data emiterii și până la data împlinirii vârstei de 18 ani pentru copii. Sunt peste 20% pensionari și cel puțin 15% copii, așa cum am văzut eu cererile de carduri la CJAS Mureș…”

În județul Mureș s-au solicitat cu aproape 10% mai multe carduri europene de sănătate anul acesta față de anul trecut, mai spune pentru Radio Tg.Mureș Manuel Butiulcă:

,,Carduri europene emise în 2024 sunt 12.993 iar în 2025, până la această datăm sunt 14.240. Ca o noutate și ce a apărut mai nou și funcționează foarte bine este solicitarea de carduri online. Este solicitarea online prin aplicația pusă la dispoziție de Casa națională de Sănătate unde solicitările de carduri se prelucrează în 1, 2 zile sau maximum 5 zile dacă sunt aglomerări foarte mari.”

Prelungirea valabilității cardului european de asigurări sociale de sănătate pentru anumiți pensionari și pentru copii are ca scop reducerea cheltuielilor de administrare și funcționare a Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

La nivel național sunt peste 12.500 de persoane cu vârsta de peste 65 ani pentru care au fost eliberate carduri europene anul acesta pentru care a fost cheltuită suma de aproximativ 144 de mii de lei, spun datele CNAS.

Totodată, sunt 122 de mii de copii cu vârsta sub 18 ani cu carduri de sănătate europene, un cost total de 1,4 milioane de lei, prețul de tipărire al unui card european fiind de 11,5 lei.

Specialiștii financiari ai Casei de Asigurări de Sănătate estimează o economie anuală de 775 de mii de lei prin extinderea la doi ani a valabilității cardului pentru celelalte categorii de persoane.

Cardul european de sănătate se eliberează pe baza unei cereri, inclusiv online, și dă dreptul posesorului la prestații medicale necesare în cadrul unei șederi într-un stat membru pentru deplasări scurte, de maximum 12 luni, indiferent de motivul deplasării (turism, studii, motive familiale sau profesionale).

Autor: Cristina Bulbescu

Centrul de Transfuzii Mureș se reînnoiește
Sănătate joi, 6 august 2026, 15:13

Centrul de Transfuzii Mureș se reînnoiește

Dezvoltarea infrastructurii spitalicești din Târgu Mureș prin construirea de noi unități care vor atrage implicit o nevoie mai mare de sânge, a...

Centrul de Transfuzii Mureș se reînnoiește
La Spitalul Municipal Săcele pacienţii beneficiază de testare cu Sudoscan
Sănătate miercuri, 5 august 2026, 16:52

La Spitalul Municipal Săcele pacienţii beneficiază de testare cu Sudoscan

La Spitalul Municipal Săcele pacienţii beneficiază de testare cu Sudoscan, un dispozitiv medical unic ce examinează funcţia glandelor sudoripare...

La Spitalul Municipal Săcele pacienţii beneficiază de testare cu Sudoscan
Mii de mureșeni își așteaptă cardurile europene de sănătate
Sănătate miercuri, 5 august 2026, 12:08

Mii de mureșeni își așteaptă cardurile europene de sănătate

Emiterea acestor documente a fost blocată în România o bună perioadă de timp din cauza expirării contractului cu firma care se ocupa de...

Mii de mureșeni își așteaptă cardurile europene de sănătate
Extinderea listei de servicii stomatologice decontate de CNAS ar putea avea un efect contrar celui urmărit
Sănătate marți, 4 august 2026, 19:40

Extinderea listei de servicii stomatologice decontate de CNAS ar putea avea un efect contrar celui urmărit

Casa Națională de Asigurări de Sănătate intenționează să extindă lista tratamentelor stomatologice decontate și să actualizeze tarifele...

Extinderea listei de servicii stomatologice decontate de CNAS ar putea avea un efect contrar celui urmărit
Sănătate marți, 4 august 2026, 15:00

Portal electronic cu dosarul medical al fiecărui pacient, propus de CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparență decizională proiectul de modificare a contractului-cadru și a normelor...

Portal electronic cu dosarul medical al fiecărui pacient, propus de CNAS
Sănătate luni, 3 august 2026, 11:13

Măsuri ale Ministerului Sănătății pentru zilele caniculare

Ministerul Sănătății a anunțat azi activarea unor planuri de măsuri pentru zilele caniculare. Instituția a solicitat direcțiilor de...

Măsuri ale Ministerului Sănătății pentru zilele caniculare
Sănătate vineri, 31 iulie 2026, 16:31

Personalul medical din România a pus capăt grevei privind salariile şi deficitul de personal

Angajaţii din sistemul sanitar românesc au încheiat astăzi o grevă la nivel naţional, după ce guvernul interimar a aprobat noi angajări în...

Personalul medical din România a pus capăt grevei privind salariile şi deficitul de personal
Sănătate vineri, 31 iulie 2026, 16:00

10% din necesarul de posturi sunt alocate Spitalul Județean Mureș

Doar anul acesta au plecat prin pensionare peste 100 de angajați de la Spitalul Clinic Județean Mureș, alte posturi fiind eliberate anii trecuți,...

10% din necesarul de posturi sunt alocate Spitalul Județean Mureș