Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Vești bune vin din ringul bursier

Vești bune vin din ringul bursier
Foto: Sursa foto: freepik.com

Publicat de Corina Muntean, 28 mai 2022, 08:49

Acțiunile vor fi tot mai atrăgătoare pentru investitori, întrucât din 2023 se va aplica sistemul de reţinere la sursă a taxelor pentru câştigurile de capital. Asta înseamnă mai puțină birocrație și bătatie de cap pentru jucătorii din piața de profil.

Investitorii de la bursă vor beneficia de la începutul anului viitor de impozite mai mici pentru tranzacţiile cu profit şi de o procedură simplificată de taxare. Noile prevederi legislative au fost promulgate deja de preşedintele României, Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Acestea presupun reţinerea la sursă a impozitelor generate de câştigurile de capital pentru investitorii individuali, prin impozitarea diferenţiată a profiturilor realizate, şi anume cu 1% pentru deţinerile de peste un an şi 3% pe cele mai mici de un an, fără ca pierderile să mai fie compensate. Obligaţiile calculării, reţinerii la sursă, declarării şi plăţii impozitului vor reveni intermediarilor şi administratorilor de fonduri.

Preşedintele BVB, Radu Hanga apreciază că măsurile vor avea un impact major asupra dezvoltării bursei româneşti. Şi nu doar asupra pieţei de capital, ci şi asupra economiei, prin creşterea capacităţii de finanţare pentru antreprenorii români. De multă vreme investiția la bursă a reprezentat un punct de atracție pentru marii investitori, iar acum bursa românească invită și populația obișnuită să sprijine companiile românești cotate investind în capitalul lor și primind în schimb roadele sub formă de dividende și profit de pe urma valorizării acțiunilor.

Potrivit rapoartelor BVB, printre cele mai lichide și mai valoroase titluri cotate se numără la ora actuală ROMGAZ cu o creștere anuală a prețului acțiunilor de 36 % la 44,8 lei, Nuclearelectrica în creștere cu 52 % la un preț de 43,9 lei și Medlife cu o creștere de 34,6 % la un preț de tranzacționare de 17,98 lei. Cea mai mare creștere a valorii în decurs de un an a înregistrat-o UCM Reșița, cu un salt fulminant de 1085,3 % al prețului, la 0,71 de lei acțiunea. Aceasta este secondată de COS – Combinatul de Oțeluri speciale Târgoviște cu un salt anulal de 362,5 % la un preț al acțiunii de 3,7 lei. Printre primele 10 societăți cu cele mai mari creșteri se numără și Romcab SA Tg.Mureș, cu 172,9 % avans, la 0,23 lei. Nu uitați însă că bursa este un instrument cu risc ridicat de investiție și acolo unde este câștig este și pierdere. Cei care au mizat pe societățile Electroargeș, Altur sau Alro Slatina și-au văzut diminuate cu cel puțin jumătate investițiile, în decurs de un an. Totuși, o vorbă circulă printre jucători, fie ei sportivi, fie investitori la bursă: cine nu riscă, nu câștigă!

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Motorina, chiriile şi benzina, în topul scumpirilor din ultimul an
Economic joi, 12 noiembrie 2026, 13:42

Motorina, chiriile şi benzina, în topul scumpirilor din ultimul an

Motorina, chiriile şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în octombrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut....

Motorina, chiriile şi benzina, în topul scumpirilor din ultimul an
Aproape 60 de milioane de euro ar putea ajunge la fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
Economic miercuri, 11 noiembrie 2026, 19:37

Aproape 60 de milioane de euro ar putea ajunge la fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor

Proiectul Ministerului Agriculturii privind acordarea acestui sprijin în 2026 a primit aviz favorabil, cu observații, din partea Ministerului...

Aproape 60 de milioane de euro ar putea ajunge la fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
60 de angajaţi ai Salinei Praid vor fi disponibilizaţi luna aceasta
Economic marți, 10 noiembrie 2026, 12:29

60 de angajaţi ai Salinei Praid vor fi disponibilizaţi luna aceasta

60 de angajaţi ai Salinei Praid vor fi disponibilizaţi în luna noiembrie, aceştia beneficiind deja de servicii de preconcediere oferite de...

60 de angajaţi ai Salinei Praid vor fi disponibilizaţi luna aceasta
Seceta afectează producția de energie hidro
Economic luni, 9 noiembrie 2026, 19:32

Seceta afectează producția de energie hidro

Gradul de umplere a lacurilor de acumulare ale Hidroelectrica este sub 50%, iar debitele Dunării și ale râurilor interioare sunt mult sub mediile...

Seceta afectează producția de energie hidro
Economic luni, 9 noiembrie 2026, 19:02

România a continuat să importe mai multe bunuri decât a exportat în primele 9 luni ale anului

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că deficitul comercial din această perioadă a fost cu 3,6 la sută mai mare decât cel...

România a continuat să importe mai multe bunuri decât a exportat în primele 9 luni ale anului
Economic luni, 9 noiembrie 2026, 14:44

La Centrala Nucleară de la Cernavodă au început manevrele de repornire a Unităţii II

La Centrala Nucleară de la Cernavodă au început manevrele de repornire a Unităţii II, ca urmare a atingerii nivelului necesar de apă pentru...

La Centrala Nucleară de la Cernavodă au început manevrele de repornire a Unităţii II
Economic luni, 9 noiembrie 2026, 12:46

Românii pot investi în titluri de stat Tezaur

Românii pot investi de astăzi şi până pe 4 decembrie în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de...

Românii pot investi în titluri de stat Tezaur
Economic sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:57

Germania și România au înregistrat cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul în septembrie față de august

Germania și România au înregistrat cel mai semnificativ declin din Uniunea Europeană al vânzărilor cu amănuntul în septembrie față de...

Germania și România au înregistrat cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul în septembrie față de august