Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ziua Cetății Zânelor, la Covasna

Ziua Cetății Zânelor, la Covasna
Foto: Foto: weradio.ro

Publicat de radiomures, 7 august 2016, 16:37

În orașul-stațiune Covasna sunt organizate, azi, manifestări menite să aducă în atenția opiniei publice cetatea dacică din zonă, despre care se crede că ar fi fost ultimul refugiu al regelui Decebal.
Sub genricul „Ziua Cetății Zânelor” pe tot parcursul zilei sunt organizate întâlniri cu specialiști de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj și de la Muzeul Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, care vor vorbi publicului despre misterioasa cetate, dar și despre alte cetăți dacice din Sud-Estul Transilvaniei.
În program sunt cuprinse, printre altele, o excursie ghidată la cetatea dacică, o miniexpoziție de artefacte descoperite aici, ateliere de olărit și de pictare a vaselor ceramice și vizionarea filmului “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu.
Cetatea a fost ridicată în urmă cu aproape 2000 de ani, iar potrivit arheologilor este una dintre cele mai mari cetăți dacice din afara Munților Orăștiei, fiind înconjurată de patru terase fortificate cu ziduri de piatră înalte de aproape doi metri, foarte bine conservate.
Zidurile cetății au iesit la iveală întâmplător în anul 1995, în urma unei furtuni puternice care a smuls arborii și a culcat pădurea la pământ, iar săpăturile au început trei ani mai târziu sub coordonarea dr. Viorica Crișan, de la Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj.
Aici a fost descoperit și un templu, aflat în curs de cercetare. În jurul cetății s-au țesut foarte multe legende legate de comorile pe care dacii le-ar fi ascuns aici.
Ziua cetății dacice este organizată cu sprijinul Primăriei Covasna, Casei de Cultură Covasna, Asociației Cetatea Zânelor și Asociației „Iustinian Teculescu”.

Mara Deleanu

Ziua-Cetatii-Valea-Zanelor

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS