Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ziua Muncii a adus 16 dosare penale șoferilor mureșeni

Ziua Muncii a adus 16 dosare penale șoferilor mureșeni
Foto: Politia Romana

Publicat de Stan Lucian, 5 mai 2025, 15:00

În perioada minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș nu au înregistrat evenimente deosebite, dar au avut aproape 650 de intervenții.

Aceștia au aplicat peste 450 de amenzi, în valoare de circa 400.000 de lei, la regimul circulației rutiere.

În această perioadă, efectivele I.P.J. Mureș au verificat aproximativ 2.000 de autovehicule, fiind efectuate tot atâtea testări cu aparatele din dotare, în vederea depistării șoferilor care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precizează purtătorul de cuvânt al instituției, inspector principal de poliție, Aurica Mate:

”Au fost întocmite 16 dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, fiind constatate 13 contravenții pentru aceeași faptă. Au fost aplicate 802 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 389.000 de lei, dintre care 454 au fost amenzi, iar 348 – avertismente scrise. De asemenea, polițiștii au reținut 99 de permise de conducere și 64 de certificate de înmatriculare. Totodată, 77 de autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant delict, iar față de trei persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.”

Ieri, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Reghin au depistat un autoturism căzut într-un șanț pe DN 16, în afara municipiului.

Șoferul, un bărbat de 41 de ani din Lunca, nu doar că nu deținea permis de conducere, dar era și în stare avansată de ebrietate, testul, efectuat cu aparatul etilotest din dotare, indicând o valoare de 1,49 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore iar cercetările în acest caz continuă pentru administrarea întregului material probator.

Autor: Cristina Bulbescu

Solicitarea lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv a fost amânată pentru 9 noiembrie
Justitie joi, 5 noiembrie 2026, 15:05

Solicitarea lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv a fost amânată pentru 9 noiembrie

Fostul candidat la preşedinţia României Călin Georgescu a fost dus în această dimineaţă la Tribunalul Bucureşti, unde urma să se judece...

Solicitarea lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv a fost amânată pentru 9 noiembrie
A fost amânată judecarea solicitării lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv
Justitie joi, 5 noiembrie 2026, 12:54

A fost amânată judecarea solicitării lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv

Călin Georgescu a fost adus în această dimineață la Tribunalul București, unde urma să se judece solicitarea sa de înlocuire a arestului...

A fost amânată judecarea solicitării lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv
Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest
Justitie joi, 5 noiembrie 2026, 10:08

Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest

Călin Georgescu a fost adus în această dimineaţa la Tribunalul Bucureşti, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la...

Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest
Patru angajaţi şi două firme, printre care şi Distrigaz, trimişi în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Justitie miercuri, 4 noiembrie 2026, 15:42

Patru angajaţi şi două firme, printre care şi Distrigaz, trimişi în judecată în dosarul Exploziei din Rahova

Patru angajaţi şi două firme, printre care şi Distrigaz, au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti...

Patru angajaţi şi două firme, printre care şi Distrigaz, trimişi în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Justitie marți, 3 noiembrie 2026, 12:43

Procesul lui Călin Georgescu continuă în luna decembrie

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, a fost adus încătuşat din Arestul Central în sala de judecată, în procesul în...

Procesul lui Călin Georgescu continuă în luna decembrie
Justitie miercuri, 28 octombrie 2026, 20:57

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare în cazul lui Georgescu

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pe contestaţia DIICOT la decizia Tribunalului Bucureşti de a nu mai prelungi arestul preventiv...

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare în cazul lui Georgescu
Justitie miercuri, 28 octombrie 2026, 17:49

Primăria Sfântu Gheorghe va ataca decizia Tribunalului Cluj în litigiul privind Colegiul Naţional ‘Mihai Viteazul’

Primăria Sfântu Gheorghe va ataca cu apel decizia Tribunalului Cluj, care a respins o nouă cerere de ordonanţă preşedinţială prin care...

Primăria Sfântu Gheorghe va ataca decizia Tribunalului Cluj în litigiul privind Colegiul Naţional ‘Mihai Viteazul’
Justitie miercuri, 28 octombrie 2026, 12:29

Curtea de Apel Bucureşti va decide dacă fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu va rămâne în arest preventiv sau va fi cercetat sub o măsură mai blândă

Curtea de Apel Bucureşti va decide astăzi dacă fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu va rămâne în arest preventiv, aşa...

Curtea de Apel Bucureşti va decide dacă fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu va rămâne în arest preventiv sau va fi cercetat sub o măsură mai blândă