Curtea de Apel Bucureşti va decide dacă fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu va rămâne în arest preventiv sau va fi cercetat sub o măsură mai blândă
Publicat de Rotar Mirela, 28 octombrie 2026, 12:29
Curtea de Apel Bucureşti va decide astăzi dacă fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu va rămâne în arest preventiv, aşa cum cer procurorii DIICOT, sau va pleca acasă şi va fi cercetat sub o măsură mai blândă.
Curtea a înregistrat dosarul cu contestaţia procurorilor însă nu s-a stabilit o oră pentru judecată contestaţiei anchetatorilor.
Luni, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestării preventive şi a dispus înlocuirea ei cu controlul judiciar pentru 60 de zile. DIICOT a contestat hotărârea, iar decizia definitivă urmează să fie luată astăzi de Curtea de Apel Bucureşti.
Până la soluţionarea contestaţiei, Călin Georgescu a rămas în Arestul Central al Capitalei în dosarul în care este acuzat că a înşelat un om de afaceri cu peste un milion de euro.
Mandatul de arestare pentru 30 de zile emis la sfîrşitul lunii septembrie expiră la miezul nopţii.
Sursa: RADOR