Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ziua Porţilor Deschise la şantierul arheologic de la Cheile Vârghişului

Ziua Porţilor Deschise la şantierul arheologic de la Cheile Vârghişului

Publicat de APETRI MARGARETA, 23 iulie 2025, 13:34

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe şi Universitatea Valahia din Târgovişte organizează, duminică, Ziua Porţilor Deschise la şantierul arheologic din Cheile Vârghişului, unde au fost descoperite, de-a lungul timpului, numeroase dovezi ale existenţei umane din vremuri preistorice.

Şantierul este activ din 2014, iar cercetările au scos la iveală urme de locuire umană din ultimii 100.000 de ani, începând cu omul de Neanderthal, până în epoca medievală.

Ziua Porţilor Deschise va avea loc între orele 10-16, iar publicul va putea participa la vizite ghidate în zonele în care se efectuează săpături, inclusiv în peştera Orban Balazs.

Vor fi organizate şi ateliere educative pentru public, în limbile română, maghiară, engleză şi germană, cum ar fi debitare silex şi tehnici de vânătoare în paleolitic, minilaborator de geologie şi ‘Micul paleontolog’.

Sura: AGERPRES

”Festivalul Floare de colț”, la Zărnești
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 18:29

”Festivalul Floare de colț”, la Zărnești

Timp de trei zile, centrul orașului Zărnești va deveni punctul de întâlnire al muzicii, tradiției și divertismentului, reunind artiști...

”Festivalul Floare de colț”, la Zărnești
Locuitorii din Vama Buzăului vor avea abonamente la jumătate de preț la Festivalul „Vama de la Munte”
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 18:23

Locuitorii din Vama Buzăului vor avea abonamente la jumătate de preț la Festivalul „Vama de la Munte”

Organizatorii Festivalului „Vama de la Munte” au anunțat că locuitorii comunei brașovene Vama Buzăului vor beneficia de o reducere de 50% la...

Locuitorii din Vama Buzăului vor avea abonamente la jumătate de preț la Festivalul „Vama de la Munte”
Apuseni Fest 2026 aduce primul festival de muzică electronică pe Muntele Găina
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 15:47

Apuseni Fest 2026 aduce primul festival de muzică electronică pe Muntele Găina

Munții Apuseni găzduiesc, în premieră, un festival de muzică electronică organizat în cadrul tradiționalului Târg de Fete de pe Muntele...

Apuseni Fest 2026 aduce primul festival de muzică electronică pe Muntele Găina
Poliția de Patrimoniu sesizată în cazul Bisericii fortificate din Archita
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 12:20

Poliția de Patrimoniu sesizată în cazul Bisericii fortificate din Archita

Mircea Cojocar, un mureșean originar din localitatea Archita, comuna Vânători, a sesizat postul nostru de Radio cu privire la cazul unui localnic...

Poliția de Patrimoniu sesizată în cazul Bisericii fortificate din Archita
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 11:09

Se redeschide Castelul Teleki din Gornești

Castelul Teleki din comuna mureșeană Gornești, unul dintre cele mai valoroase monumente baroce din Transilvania, se redeschide publicului după...

Se redeschide Castelul Teleki din Gornești
Eveniment marți, 14 iulie 2026, 14:02

Anchetă după profanarea mormântului tinerei ucise de Emil Gânj

Polițiștii din Mureș au deschis un dosar penal pentru profanare de morminte, după ce pe mormântul Andei Gyurca, tânăra ucisă în urmă cu un...

Anchetă după profanarea mormântului tinerei ucise de Emil Gânj
Eveniment marți, 14 iulie 2026, 12:31

20 de persoane evacuate, în urma unui incendiu la Odorheiu Secuiesc

Un incendiu a izbucnit, luni seara, în bucătăria unui apartament al unui bloc din Odorheiu Secuiesc. Potrivit ISU Harghita, la faţa locului au...

20 de persoane evacuate, în urma unui incendiu la Odorheiu Secuiesc
Eveniment marți, 14 iulie 2026, 12:25

Săptămâna viitoare va avea loc cea de-a 35-a ediție a Universității de Vară de la Băile Tușnad

Tusványos, Universitatea de Vară și Tabăra Studențească de la Băile Tușnad reprezintă unul dintre cele mai mari evenimente din regiune, care...

Săptămâna viitoare va avea loc cea de-a 35-a ediție a Universității de Vară de la Băile Tușnad