15 martie – Ziua Consumatorului

Dreptul consumatorilor la produse şi servicii de calitate este esenţial – spune preşedintele Autorităţii Nationale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Dunca, astăzi, când este sărbătorită în toată lumea, Ziua Consumatorului. În fiecare an, începând cu 1983, pe 15 martie, se pune accent pe importanţa cunoaşterii şi protejării drepturilor oamenilor, în calitatea lor de consumatori.

Marius Dunca precizează că educarea şi informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor este prioritară, iar acţiunile de control şi supraveghere a pieţei vor fi intensificate.

Marius Dunca: Apelaţi cu încredere la Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorului. Respectarea dreptului dvs. este prioritatea noastră. Dacă înainte undeva în jur de 40-45% din reclamaţii nu erau întemeiate, 90% din sesizări sunt întemeiate.

Care sunt noutăţile din punct de vedere legislativ?

Marius Dunca: Legea semnalizării la raft separat a produselor care urmează să expire în 3 zile şi a promoţiilor. O altă noutate: transpunerea regulamentului european, unde producătorii sunt obligaţi să înscrie toate ingredientele şi alergenii, ordinul de informare la ATM, unde operatorii economici financiari-bancari sunt obligaţi să afişeze toate tarifele, toate comisioanele care ne sunt percepute nouă şi telefonul consumatorilor, care rămâne acelaşi, 02195551 prin care spunem clar, ONG-urile nu au drept de control asupra operatorilor economici.

Data de 15 martie a fost aleasă pentru a marca Ziua Consumatorului ca urmare a unui discurs ţinut de presedintele american John F. Kennedy în 1962. Atunci au fost definite pentru prima data drepturile consumatorului. În fiecare an, Organizatia Internationala a Uniunilor de Consumatori propune o temă pentru această zi, care reflectă subiectul de maxim interes al perioadei pentru consumatorii din întreaga lume. Anul acesta, tema este „Dreptul consumatorilor la hrană sănătoasă”.

 

Foto: gorjeanul.ro

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Tinerii ar putea obține permisul auto și...

Rotar Mirela | Citeste articolul

O recentă propunere de modificare legisl...

Parteneri