44 de mureşeni au fost prinşi că munceau la negru în luna iulie
ITM Mureş a realizat, luna trecută, 182 de controale la firmele din judeţ, fiind depistate 44 de persoane care lucrau fără forme legale.
21 de angajatori au primit amenzi de 330 000 de lei, iar unul s-a ales cu o sesizare la Parchetul Tîrgu-Mureş pentru infracţiunea de a fi primit la muncă mai mult de 5 persoane fără contract individual de muncă, a declarat directorul adjunct al ITM Mureş, Eva Man.
De asemenea, au fost amendaţi şi 5 dintre angajaţii care munceau fără contract legal, iar o altă persoană s-a ales cu avertisment.
16 persoane, din cele 44 descoperite muncind „la negru”, au fost depistate în 31 iulie, când a fost o amplă acţiune de control în domeniul prelucrării lemnului.
Pe de altă parte, luna trecută s-au înregistrat 587 de contracte noi de muncă, dintre care cele mai multe (467) pe perioadă determinată.
Adela Moldovan
Sursa: bestfm.ro