Accident mortal la Sâncel

Accident mortal produs marți seara, în jurul orei 18.30 pe raza localității Sâncel.  O persoană a decedat după ce un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului.

La volanul autoturismului care circula în direcția Blaj – Jidvei  şi care s-a răsturnat în afara carosabilului se aflau doi tineri, dintre care unul a murit pe loc. Celălalt pasager, tot bărbat, a suferit leziuni ușoare. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și pentru transportarea persoanei rănite la spital. Accidentul s-a petrecut după ce şoferul a pierdut controlul volanului, într-o curbă la stânga, cel mai probabil din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum. Maşina a pătruns pe contrasens, apoi în şanţul de pe marginea drumului şi s-a răsturnat de mai multe ori în afara şoselei. Şoferul autoturismului Opel Astra Caravan, cu numere de Mureş, a fost proiectat prin parbriz şi şi-a pierdut viaţa pe loc. Tânărul de 22 de ani din Târgu Mureş, student la Informatică şi făcea practică la fabrica Bosch din Blaj, nu purta centura în momentul impactului.

Poliţia rutieră Alba reamintește conducătorilor auto că centura de siguranţă poate salva viaţa. Aceasta constituie un factor de primă importanţă în ceea ce priveşte configuraţia dinamicii accidentelor rutiere. „Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie!”

sursa: alba24.ro

foto:accidentul.ro

Raspunsuri

Condoleante familiei studentului decedat! Studentul pasager poate cere despagubiri in bani pe cale legala pentru ranile suferite. Il pot ajuta in acest sens. Detalii si contact: http://despagubiri-victime-rutiere.webnode.ro/

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri