Alcool transportat ilegal, descoperit de polițiștii mureșeni
Poliţiştii au identificat în trafic, în localitatea Seleuș, un autoturism în care erau transportaţi peste 1000 de litri de alcool fără etichete de marcaj fiscale.
În fapt, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bălăuşeri au identificat în trafic două autoturisme înmatriculate în judeţul Covasna, cărora le-au efectuat semnal regulamentar de oprire, moment în care conducătorii autoturismelor şi-au continuat deplasarea spre municipiul Sighişoara.
Echipajele de poliţie au constituit un filtru la intrarea în localitate, care a fost evitat de cei doi conducători auto, prin deplasarea spre satul Seleuş, unde, au abndonat unul dintre autoturisme.
Ulterior, cele două persoane şi-au continuat deplasarea cu un singur autoturism, ce a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că ambii bărbați sunt din judeţul Covasna.
Întreaga cantitate de alcool a fost confiscate, iar autoturismul a fost pus sub sechestru asigurator.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic.
Alina Andrei