Andrei Şaguna, omagiat azi la Sfântu Gheorghe

Fostul mitropolit al Ardealului, Andrei Şaguna, canonizat de Biserica Ortodoxă în anul 2011, va fi omagiat, azi, de comunitatea românească din Sfântu Gheorghe, în cadrul unei manifestări organizate la împlinirea a 145 de ani de la trecerea în veşnicie.

Manifestarea, organizată de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna” şi Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, va avea loc de la ora 17, la Biserica „Sfântul Gheorghe” şi va marca, totodată, deschiderea celei de-a XXVI-a ediţii a „Zilelor Andrei Şaguna”, care se vor desfăşura în perioada 19 iunie – 7 iulie a.c, sub genericul „Centenarul Marii Uniri”.

Printre acţiunile înscrise în programul Zilelor „Andrei Şaguna” se numără simpozionul „Anul 1918 – moment important în realizarea idealului naţional”, ce va avea loc vineri, 22 iunie, precum şi anuala serbare câmpenească „Nedeia Sânpetrului” din comuna Vâlcele, programată pe 30 iunie, respectiv 1 iulie a.c, la care vor participa artişti profesionişti şi formaţii folclorice din judeţul Covasna şi împrejurimi.

Ediţia din acest an a Zilelor „Andrei Şaguna” se va încheia sâmbătă, 7 iulie, la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din localitatea Araci, cu manifestarea cultural-artistică intitulată „La umbra nucului bătrân”, organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Festivalul Filmului European la a 28-a e...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul Filmului European este organi...

Parteneri