Aproape 100 de persoane din Harghita au fost identificate anul trecut că lucrează fără forme legale de angajare
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Inspectoratul Teritorial de Muncă Harghita, în 2013 au fost depistaţi 58 de angajatori care foloseau muncă la negru, numărul persoanelor care lucrau fără forme legale fiind de 96, dintre care 41 erau femei. Statistica ITM mai arată că în domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate aproximativ 1700 de controale şi au fost aplicate 1364 de sancţiuni, dintre care 418 au fost amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind relaţiile de muncă se ridică la peste 1,2 milioane lei.
Ioana Dima
Sursa: blog.workfinder.ro