Aproape 60% dintre absolvenţii de studii superioare îşi găsesc un loc de muncă în ţară, 30% se angajează în Uniunea Europeană şi 12% la societăţi din afara Uniunii.
Aşa reiese dintr-un studiu realizat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Absolvenţii de studii superioare din ultimii 5 ani au un venit mediu lunar de aproape 1.100 de lei, iar cei care au studiat arhitectura sau economia îşi găsesc un loc de muncă în aproape două luni, în timp ce absolvenţii de drept, inginerie, medicină sau ştiinţe sociale şi politice reuşesc să se angajeze în medie după patru luni.
Cel mai greu intră pe piaţa muncii, după aproape şapte luni de căutări, cei care au studiat ştiinţele exacte sau pe cele ale naturii.
Peste 85% dintre absolvenţi consideră că au învăţat meserie mai degrabă la locul de muncă decât la facultate. La studiu au participat aproximativ 5.600 de absolvenţi recenţi şi 4.000 de angajatori.
Rador
Sursa: newsif.ro