Autorităţile de la Bucureşti au primit acceptul instituţiilor financiare internaţionale pentru creşterea cu 0,2 la sută a deficitului bugetar
Acesta va ajunge la rectificare la 2,5 la sută din Produsul Intern Brut. Premierul Victor Ponta a spus ieri că FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană au fost de acord cu această creştere a deficitului, dar exclusiv pentru cofinanţarea programelor europene.
La rectificarea bugetară se vor aloca bani mai mulţi pentru plata salariilor profesorilor din învăţământul preuniversitar, a angajaţilor din mai multe instituţii, între care Ministerul de Interne, Senatul, Camera Deputaţilor şi serviciile speciale, precum şi pentru plata indemnizaţiilor însoţitorilor persoanelor cu handicap.
Cele mai multe ministere şi instituţii de stat vor pierde însă bani.
Cel mai afectat va fi Ministerul Muncii, al cărui buget va fi diminuat cu 520,4 milioane de lei. Ministrul Mariana Câmpeanu susţine însă că acest fapt nu îi creează probleme, iar salariile, pensiile şi alte prestaţii sociale pot fi plătite până la sfârşitul anului.
Rador
Sursa: www.ziarulunirea.ro