Avocatul Poporului cere Primăriei Tîrgu Mureș să publice contractele de interes public

Este vorba de acele contracte care prevăd lucrări de reparații ale unor instituții de învățământ. Municipalitatea justifică refuzul prin invocarea clauzei de confidențialitate.
Avocatul Poporului a cerut, prin contencios administrativ, ca Primăria să comunice aceste informații pentru că sunt de interes public.
Purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, Matei Vîrtosu, a explicat că acțiunea Instituției vine în urma solicitării unui cetățean :

Acțiunea Avocatului Poporului este urmare a unei petiții adresate, în 25 aprilie 2017, prin care un cetățean semnala faptul că a solicitat Primăriei comunicarea unor copii certificate ale unor contracte de lucrări. Conform constatărilor Avocatului Poporului, Primăria Tîrgu Mureș a refuzat, în mod nelegal, să pună la dispoziția petentului informațiile solicitate, motivând în principal existența unor clauze de confidențialitate. Însă, conform legii, contractele de achiziții publice fac parte din categoria informațiilor de interes public și nu sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor la aceste informații.”

Primăria Tîrgu Mureș precizează că această clauză de confidențialitate a fost activată pentru că firmele cu care Primăria a avut raporturi contractuale nu și-au dat acordul publicării informațiilor solicitate.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Cosmin Blaga, a declarat pentru RTM că Administrația locală nu a dorit să încalce nici legislația privind concurența neloială:

Noi, pe parcursul acestui an, am avut un schimb de adrese, atât cu petentul cât și cu Avocatul Poporului. Nu putem face publice anumite date pentru că viciem legea cu privire la concurența neloială. Noi nu am primit nimic oficial din partea Avocatului Poporului dar dacă într-adevăr am fost atacați în Instanță, așteptăm ca Instanța să decidă. Există aceste contracte de confidențialitate, iar noi nu putem să facem publice anumite informații fără acordul celui care prestează servicii.”

Reprezentanții Administrației locale au comunicat Avocatului Poporului că nu pot soluționa favorabil solicitările întrucât toate cele 5 contracte conțin clauze de confidențialitate.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Tinerii ar putea obține permisul auto și...

Rotar Mirela | Citeste articolul

O recentă propunere de modificare legisl...

Parteneri