Baschetbaliştii sibieni deschid etapa
CSU Sibiu va întâlni joi, 3 noiembrie, pe BCM U Piteşti într-un joc din etapa a 7-a a Ligii Naţionale de baschet masculin. Partida va începe la ora 18:00, în sala sporturilor „Transilvania” din Sibiu. Vineri, 4 noiembrie, va avea loc cea de-a doua partidă a rundei: BC Timişoara – Phoenix Galaţi (de la ora 17:45). Celelalte jocuri sunt programate sâmbătă, 5 noiembrie: Olimpic Baia Mare – BC Mureş Tg.-Mureş (de la ora 17:00), SCM U Craiova – Dinamo Bucureşti (de la ora 19:00) şi Steaua Eximbank Bucureşti – U Banca Transilvania Cluj (începând cu ora 20:00).
În clasament conduce Steaua (cu 10 puncte), urmată de CSM Oradea (tot cu 10 puncte) şi U Banca Transilvania Cluj (cu 9 puncte). CSU Sibiu este pe locul 6 (cu 7 puncte), iar BC Mureş Tg.-Mureş pe poziţia a 8-a (tot cu 7 puncte).
Septimiu Cioloboc