Brukenthal şi Astra, cele mai vizitate muzee din România

Cele două mari muzee din Sibiu, Brukenthal şi Astra, se menţin în topul celor mai vizitate muzee din România. În anul 2014, spaţiile muzeale şi expoziţiile Muzeului Naţional Brukenthal au avut peste 366.000 de vizitatori, în creştere cu 15% faţă de anul precedent, potrivit datelor furnizate de reprezentaţii instituţiei.

Şi Complexul Naţional Muzeal Astra a avut anul trecut aproape 365.000 de vizitatori. Cel mai căutat de turişti a rămas Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cel mai mare de acest fel din România, întins pe o suprafaţă de aproape 100 de hectare.

 

RRA

Sursa foto: ro.wikipedia.org

Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost singurul exponent al comunităţii săseşti transilvănene căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa(1717 – 1780), cea dintâi funcţie ocupată fiind aceea de cancelar aulic al Transilvaniei.
Perioada petrecută la Viena în această calitate coincide cu perioada constituirii colecţiei sale de pictură, menţionată în 1773 în Almanach de Vienne drept una dintre cele mai valoroase colecţii particulare ce putea fi admirată în mediul cultural vienez al vremii.
Colecţiile iniţiale ale baronului von Brukenthal (constând din pinacotecă, cabinet de stampe, bibliotecă şi o colecţie numismatică) au luat naştere cu precădere în intervalul de timp dintre anii 1759 şi 1774. Se cunosc puţine informaţii privind modul lor de constituire, primele înregistrări referitoare la achiziţii de tablouri în documentele familiei Brukenthal apărând în 1770, dată la care nucleul pinacotecii trebuie să fi fost deja format.
Numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie pe care a ocupat-o între anii1777 şi 1787, Samuel von Brukenthal construieşte la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu, după modelul palatelor vieneze.

Sursa : http://goo.gl/RpwMaj

Loc ideal pentru păstrarea spiritului românesc autentic, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este aşezat într-un adevărat paradis, în rezervaţia naturală „Dumbrava Sibiului”. Dispunând de un lac şi de peste zece kilometri de alei, muzeul prilejuieşte plimbări de tot felul, de la clasicul mers pe jos, până la un scurt tur cu trăsura, cu sania sau cu barca. Vegetaţia luxuriantă îi ajută pe oameni să respire aer curat, dar şi să ignore pentru câteva minute sau ore agitaţia obişnuită a oraşului. O vizită în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului are şi această caracteristică de a te face să uiţi cu uşurinţă de problemele zilnice, transpunându-te într-o lume diferită, cu care înveţi treptat să comunici. Este o lume creată demult, de secole, în decursul unei istorii în care românii şi-au creat un spaţiu al lor, care să-i deosebească de alţii, făcându-i să se simtă unici, creativi, conferindu-le un sentiment al statorniciei şi ajutându-i să reziste în faţa celor care au vrut să-i schimbe, într-un fel sau altul.

Muzeul în aer liber se întinde pe o suprafaţă de 96 ha, din care expoziţia propriu-zisă ocupă 42 de hectare. Vizitatorii au la dispoziţie două restaurante, două pensiuni, un spaţiu de joacă, un centru de informare turistică, 4 parcări, peste 10 km de alei, numeroase locuri de popas, spaţii destinate demonstraţiilor practice şi multe alte elemente menite să le facă şederea cât mai agreabilă.

Sursa: http://goo.gl/h7w7wU

muzeul astra calatorim ro

Sursa foto: calatorim.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. JO – Cu un picior in rai,

  • 2. ALAN WALKER – Alone,

  • 3. ED SHEERAN – Shape of you,

  • 4. SIA – The greatest,

  • 5. LADY GAGA – Million Reasons,

  • 6. CHARLIE PUTH ft. SELENA GOMEZ – We Don’t Talk Anymore,

  • 7. SHAKIRA ft. CARLOS VIVES – La Bicicleta,

  • 8. THE CHAINSMOKERS ft. COLDPLAY – Something just like this,

  • 9. LOREDANA – Ziua de azi,

  • 10. ADELE – Water Under The Bridge,

  • 11. VUNK – Camera ei,

  • 12. SEAN PAUL ft. DUA LIPA – No lie,

  • 13. CLEAN BANDIT ft. SEAN PAUL & ANNE-MARIE – Rockabye,

  • 14. RAG’N’BONE MAN – Human,

  • 15. JONAS BLUE ft. JP COOPER – Perfect Strangers,

  • 16. JUSTIN TIMBERLAKE – Can’t Stop The Feeling,

  • 17. LP – Tightrope,

  • 18. DELIA – Cine m-a facut om mare,

  • 19. GUESS WHO ft. TUDOR CHIRILA – Prea curand,

  • 20. VANOTEK – Take the highway,

  • 21. KATY PERRY ft. SKIP MARLEY – Chained To The Rhythm,

  • 22. BRUNO MARS – That’s what i like,

  • 23. BEBE REXHA – I Got You,

  • 24. MAROON 5 ft. KENDRICK LAMAR – Don’t Wanna Know,

  • 25. NICOLETA NUCA – Cand pleci,

  • 26. 3rei SUD EST – Cine esti,

  • 27. DEEPCENTRAL – Dependent,

  • 28. CALVIN HARRIS ft. RIHANNA – This is what you came for,

  • 29. LOREDANA ft. DEEPCENTRAL – Unde esti,

  • 30. CARLA’S DREAMS – Antiexemplu,

Sugereazã piesã
= 4.6478RON-0.0072
  • usd 0.7641 1 0.0002

  • chf 4.1177 1 -0.0074

  • aud 2.9371 1 -0.0097

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}