CNADNR a început să repare capacele de canal de pe DN 15 din Sângeorgiu de Mureș
Primarul comunei, Sófalvi Szabolcs nu s-a declarat prea mulțumit de calitatea muncii angajaților Companiei naționale de drumuri și susține că săptămâna viitoare, la recepția lucrării, va ridica obiecții.
Acesta susține că CNADNR a reparat 28 de asemenea capace de canal, însă mai sunt altele 25 care sunt instabile, mișcă sau e crăpat asfaltul în jurul lor:
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale s-a ținut de promisiune și s-au apucat să repare acele capace de canalizare de pe drumul național care au fost deteriorate, stricate, mișcate din loc. Parțial, din punctul lor de vedere 28 de capace le-au și terminat. Noi încă avem obiecțiuni pentru că sunt încă multe care se mișcă sau crează zgomot, iar săptămâna viitoare ei vor să convoace un fel de recepție la care noi, ca și primărie probabil o să fim de data asta invitați, dar n-o să fim de acord pentru că încă sunt multe capace care se mișcă.
În ce privește parapetul care desparte DN 15 în comuna Sângeorgiu de Mureș pe o distanță de cca 2 km, primăria pregătește o plângere penală CNADNR, care probabil va fi depus în toamnă.
Sófalvi Szabolcs a menționat că din septembrie 2014 de la montarea parapetului cu înălțimea de 80 de cm, zeci de accidente de circulație au avut loc la trecerile de pietoni.
Localnicii au strâns peste 4000 de semnături pe o petiție pentru eliminarea parapetului, iar în luna aprilie, peste 700 de șoferi au participat la un protest spontan în același scop.
Valeriu Russu