Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă, la start

A VIII-a ediţie a campaniei Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa! – Brăţara de Vacanţă începe, în acest sezon estival, vineri, 14 iulie, pe plaja de la Mamaia.

32.000 de brăţări vor fi distribuite gratuit de echipa Radio Constanţa / Radio Vacanţa şi de voluntarii filialei Crucea Roşie Constanţa, pe plajă şi în hotelurile şi taberele de la mare, iar alte 30.000 vor fi oferite, tot gratuit, familiilor cu copii, prin intermediul celor 574 de farmacii Alphega din toată ţara.

Vineri, 14 iulie, şi sâmbătă, 15 iulie, echipa Radio Vacanţa şi voluntarii de la Crucea Roşie vor distribui Brăţara de Vacanţă pe plaja din Mamaia, iar în perioada următoare pe plajele din Eforie, Venus, Mangalia şi Sulina.

Brăţara este destinată familiilor care ajung în vacanţă în staţiunile de pe Litoral, interesate de siguranţa copiilor, şi grupurilor de copii veniţi în tabără sau cantonament alături de profesori, antrenori sau educatori. Beneficiarii direcţi sunt copiii cu vârste între 0 şi 7 ani, iar brăţările de vacanţă îi vor ajuta să ajungă mai repede înapoi la părinţi, în cazul în care se rătăcesc.

Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă este unul dintre cele mai importante proiecte de responsabilitate socială demarate de Studioul Regional Radio Constanţa, la iniţiativa Adelinei Tocitu, realizator Radio Constanţa/Radio Vacanţa. În anul 2010, proiectul a fost nominalizat la gala PR Award România la categoria Buget Mic/Creativitate Mare.

În cei şapte ani de campanie, au fost realizate peste 182.000 de brăţări, iar în programele Radio Constanţa/Radio Vacanţa au fost difuzate peste 1.500 de anunţuri despre copiii care s-au rătăcit pe plajă şi care au ajuns înapoi la familiile lor prin intermediul brăţării de vacanţă şi prin implicarea echipei Radio Constanţa.

Pentru această vară au fost realizate 62.000 de brăţări de vacanţă, model clasic, din hârtie cerată, pe care se trec numărul de telefon al părintelui şi numele copilului, dar şi accesorii pentru plajă, care vor fi oferite, tot gratuit, turiştilor cu copii.

Această ediţie a campaniei Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţară de Vacanţă se desfăşoară în perioada 15 iulie – 15 august 2017.

Sponsorii şi susţinătorii proiectului sunt farmaciile Alphega, Hartmann şi Crucea Roşie-filiala Constanţa, alături de I.P.J. Constanţa, Asociaţia Litoral Delta Dunării, Asociaţia Ion Movilă Eforie Techirghiol, Asociaţia Naţională a Salvamarilor şi Scafandrilor Profesionişti, Direcţia pentru Sport şi Tineret Tulcea.

Bratara Vacanta2

Sursa: Serviciul Comunicare SRR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri