Corona Braşov Wolves, încă o surpriză : 4-2 cu Dunărea Galaţi

“Lupii” Brasovului dau semne de revenire spectaculoasă, după ce sâmbătă au invins din nou campioana, Dunărea Galaţi, cu 4-2 (2-1, 1-1, 1-0), la capatul unui meci din campionatul intern, in care elevii lui Otto Keresztes au muncit enorm, au crezut in ei şi au părăsit terenul cu fruntea sus, in aplauzele fanilor. Braşovenii au deschis scorul prin Zsolt Molnar, apoi şi-au dublat avantajul, în superioritate, prin Peter Zsolt, însă galaţenii au redus din diferenţă, prin Nagy Istvan, cu un minut înainte de pauză. În repriza a doua, oaspeţii au egalat, prin Roman Sherbatiuk, dar Arpad Mihaly a refăcut avantajul ,,lupilor”, chiar înainte de pauză. Golul ce a adus linişte în tribune şi a ,,securizat” victoria ,,lupilor”, a fost marcat de Peter Zsolt, după ce trecuseră 5 minute din repriza a treia.

A fost un meci echilibrat, ambele echipe au avut şansă la goluri, s-au dat şi multe bare de ambele părţi, iar portarii au fost foarte buni. Am avut şi multe ocazii nefructificate, însă am jucat bine în defensivă şi am rezistat în inferiorităţi. Un bun motivator a fost golul lui Mihaly Arpad, iar golurile lui Peter Zsolt au fost euforice. Facem tot posibilul să ajungem în play-off,” a declarat Otto Keresztes, antrenorul echipei braşovene.

Astăzi, dar în Liga Mol, ,,lupii” se vor confrunta, tot acasă, cu Sapa Fehervar AV 19 (ora 18,00)

Dorin Duşa

Sursa foto: Corona Wolves

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri