Cuibul Artiștilor sensibilizează inimile la Facultatea de Medicină Dentară
Studenții de la stomatologie s-au hotărât să îngrijească inima printr-un spectacol de teatru.
În această seară, de la ora 19, în Aula Facultății de Medicină Dentară din Tg.Mureș, vor urca pe scenă cei din Cuibul Artiștilor, care sunt în cea de-a patra ediție a turneului national.
Artiștii cutreieră țara timp de două săptămâni, vizitează 15 orașe, unde dăruiesc emoție prin artă.
Reprezentantul organizatorilor, Ionela Sanda:
Cuibul Artiștilor este un grup de tineri actori din București, care organizează un turneu caritabil în toată țara, strângând fonduri pentru diferite cauze nobile. Turneul este intitulat ”Heart”, deoarece ne invită să fim cu inima la teatru, mai ales astăzi, când se află pentru a doua oară în Tîrgu-Mureș. Vă invităm să fiți cu toții cu inima la teatru, alături de noi.”
Intrarea este liberă, iar din donații se vor oferi burse artistice unor tineri artiști talentați, ale căror inimi bat pentru arta vizuală.
Pe lângă aceste burse, Cuibul Artiștilor va oferi cadrul în care acești artiști să își poată expune proiectele.
Raluca Creț