Cupa de Vară la șah și-a desemnat câștigătorii

48 de șahiști din mai multe localități mureșene, dar și din București, au participat la Cupa de Vară, competiție găzduită, sâmbătă, de sala “Deus Providebit”, din incinta Bisericii Romano-Catolice din Tg. Mureş. Concursul a fost organizat de HIFA Romania Tg. Mureş, în colaborare cu Clubul Sportiv Şcolar Tg. Mureş, în cadrul programului „Building Bridges”- „Să construim poduri”, al cărui scop este să construiască legături între persoanele care trăiesc cu diferite dizabilităţi şi persoanele cu trai normal, fără dizabilităţi.
În clasamentul general, locul I a revenit lui Victor Văsieșiu, de la CSS Tg. Mureș, urmat pe podium de Barátosi Dániel, de la Şahiști Magicieni Tg. Mureş/ Vados Arad și de Ferenczi Sándor, de la ACS Juvenes Tg. Mureş.
La copii sub 12 ani, pe prima poziție s-a clasat Ariana Roxana Ciocan, de la CSS Tg. Mureș, în timp locurile II și III au fost ocupate de David Saioc, de la CSS 2 București, respectiv Alisa Francesca Enachi, de la CSS Tg. Mureș. Au fost acordate și premii speciale: locul I- Szöcs Ferenc (Suseni), locul II-Pavel Curticăpean (Maris 2003 Tg. Mureș) și locul III- Székely Attila şi Mattern Loránd (ambii de la HIFA Romania Tg. Mureş).
Toţi participanţii au primit diplomă de participare şi revista Info a HIFA-Romania. Primii clasaţi au primit diplome, cupe şi premii oferite de organizatori. Arbitrajul şi materialul de concurs a fost asigurat de CSŞ Tg. Mureş, club al cărui sportivi au fost pregătiți de către prof. Gál Imola Katalin.

Valeriu Voaideș

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Tinerii ar putea obține permisul auto și...

Rotar Mirela | Citeste articolul

O recentă propunere de modificare legisl...

Parteneri